Ziua a doua de audieri. Ultimii opt miniştri propuşi de Ludovic Orban, audiaţi în comisii
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Ziua a doua de audieri. Ultimii opt miniştri propuşi de Ludovic Orban, audiaţi în comisii

Jumătate dintre miniştrii propuşi de cabinetul Orban de la Bucureşti au fost audiaţi în comisii. Singurul care a primit aviz negativ a fost Florin Cîţu, propus la Finanţe, dar premierul desemnat a lăsat să se înţeleagă că nu va ţine cont de votul comisiei. Miercuri sunt programaţi la audieri în comisii ceilalţi 8 miniştri propuşi de Ludovic Orban. Soarta noului guvern depinde de votul plenului reunit, care se va da luni.

Marţi, ministrul propus la Sănătate, medicul Victor Costache, a trebuit să ofere lămuriri despre o acuzaţie de malpraxis. Ministrului propus la Apărare, Nicolae Ciucă, i-au fost cerute precizări în legătură cu decizia de a trece în rezervă şi a părăsi comanda Armatei.

Ministrul propus la Interne, Marcel Vela, vrea să schimbe modul de evaluare a sistemului 112 şi să desecretizeze raportul privind evenimentele din 10 august 2018.

Calendarul audierilor:

Ora 9.00 - Ionuţ Stroe, propus la Ministerul Tineretului, va fi audiat, miercuri, în şedinţa comisiile reunite pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Ora 10.00 - Monica Anisie, propusă la Ministerul Educaţiei, va fi audiată în Comisiile reunite pentru învăţământ.

Ora 11.00 - Virgil Popescu, propus ministru al Economiei, audiat miercuri în Comisiile economice reunite ale Parlamentului.

Ora 12.00 - Bogdan Gheorghiu, propus ministru al Culturii, urmează să fie audiat, miercuri, în Comisiile reunite pentru cultură ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Ora 12.00 - Ion Ştefan, propus la Ministerul Dezvoltării, va fi audiat, miercuri, în Comisiile reunite pentru administraţie publică.

Ora 13.00 - Bogdan Aurescu, nominalizat la Ministerul de Externe, este programat pentru audieri în Comisiile reunite pentru politică externă, miercuri.

Ora 14.00 - Violeta Alexandru, propusă la Ministerul Muncii, va fi audiată, miercuri, în Comisiile reunite pentru Muncă şi comisiile reunite pentru drepturile omului.

Ora 15.00 - Cătălin Predoiu, propus la Ministerul Justiţie, va fi audiat miercuri în şedinţa a patru comisii reunite şi anume juridică, cea de constituţionalitate, cea pentru cercetarea abuzurilor şi cele pentru drepturile omului.

Ora 15.00 - Lucian Bode, nominalizat la Ministerul Transporturilor, va fi audiat în comisiile reunite pentru transporturi şi cele reunite pentru comunicaţii, tot miercuri.


 
Similare
RECOMANDĂRI