Despre investiţii şi programe de sprijin în agricultură, astăzi la emisiunea Investiţi în România!
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Despre investiţii şi programe de sprijin în agricultură, astăzi la emisiunea Investiţi în România!

Protejarea la nivel european a produselor tradiţionale româneşti, investiţiile derulate cu fonduri europene, măsurile legislative pentru dezvoltarea agriculturii româneşti sunt subiectele care vor fi abordate astăzi la emisiunea Investiţi în România!, de la ora 23:00 la TVR MOLDOVA.

Alexandru Stănescu, preşedinte Comisia pentru Agricultură, Silvicultură, Industrie Alimentară şi Servicii Specifice, Camera Deputaţilor, Daniel Botănoiu, secretar de stat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Bibiana Dolores Stanciulov, director general Sonimpex Topoloveni, conf. univ. dr. Costel Stanciu, preşedinte Asociaţia Pro Consumatori sunt invitaţii lui Sorin Burtea, marţi, 11 iunie, la TVR Internaţional, de la ora 21.30.

Tot mai multe state îşi protejează mărcile proprii! Potrivit datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la nivel mondial sunt garantate peste 1.500 de produse tradiţionale, din care Uniunea Europeană deţine în jur de 1.400. Cele mai multe sunt în Italia, Franţa, Spania, Portugalia, Grecia şi Germania. Şi România încearcă să urmeze această direcţie. Vorbim despre produse cu denumire de origine protejată, cu indicaţie geografică protejată şi specialităţi tradiţionale garantate. Bunătăţile româneşti sunt multe şi aşteaptă să fie descoperite de lumea întreagă.

Magiunul de prune Topoloveni a fost primul produs autohton cu indicaţie geografică protejată, atestat în 2011 de Comisia Europeană. A urmat în 2016 recunoaşterea la nivel european a salamului de Sibiu. „Telemeaua de Ibăneşti” este un alt brand românesc recunoscut de Bruxelles în 2016. Obţinerea certificatului de “Produs cu denumire de origine protejată” a însemnat multă muncă, dar rezultatul a fost cel aşteptat. Pe lista Uniunii Europene au intrat şi Novacul afumat din Ţara Bârsei şi Scrumbia de Dunare afumată. În prezent, la Comisia Europeană este depusă documentaţia pentru Caşcavalul de Săveni şi Cârnaţii de Pleşcoi.

În această ediţie vorbim despre protejarea la nivel european a produselor tradiţionale româneşti, despre investiţiile derulate cu fonduri europene, programele Ministerului de resort şi măsurile legislative pentru dezvoltarea agriculturii româneşti.

Similare
RECOMANDĂRI