Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:
Dragoş Bocanaciu: Am un noroc fenomenal. Fac ce-mi place, văd locuri spectaculoase şi cunosc vedete ale sportului mondial
De aproape două săptămâni, Dragoş Bocanaciu este portavocea sportului alb de la Jocurile Olimpice de Iarnă din PyeongChang la TVR MOLDOVA. De luni până sâmbătă, jurnalistul şi invitaţii săi fac sinteza zilei de la cel mai mare eveniment sportiv al lumii din această iarnă. Pentru că este cel care comentează sportul, ne-am propus să-l provocăm să-şi amintească despre perioada în care făcea sport şi să-l cunoaştem altfel decât ne-am obşinuit.
Împătimiţii sportului de pe ambele maluri ale Prutului, în mod special microbiştii, îţi recunosc vocea. Eşti în top 10 cei mai buni comentatori sportivi din România. Vrem să aflăm chiar de la Dragoş Bocanaciu cine este Dragoş Bocanaciu?
Dragoş Bocanaciu este un om care are un noroc fenomenal. În primul rând, pentru că eu fac o meserie pe care aş putea-o caracteriza în felul următor – fac ceea ce-mi place, văd locuri spectaculoase, mă întâlnesc cu vedetele sportului mondial şi, în acelaşi timp, sunt plătit pentru asta...
Totuşi, dincolo de partea profesională, cine este omul Bocanaciu, omul din spatele ”vocii sportului”?
Sunt un om obişnuit, cu o viaţă obişnuită. Am făcut handbal, un pic de judo în tinereţe, am cântat într-o trupă rock, sunt căsătorit şi am două fete. În viaţa mea, înainte de a ajunge comentator sportiv, am avut foarte multe meserii. Am terminat Facultatea de psihologie, iar în presă am început să lucrez din 1991. Primul loc de muncă a fost la radio, operator de sunet. Apoi, încet - încet mi-am format abilităţi de a vorbi liber la microfon. În 1995, am venit în Televiziunea Română şi printr-un concurs am ajuns la TVR Internaţional - reporter politic, economic, social. Apoi am ajuns la Departamentul sport, unde am parcurs, cred eu, toate treptele: reporter, redactor, prezentator de ştiri, comentator. Partea de "comentare” a fost un pic mai grea, pentru că poţi să ai cunoştinţe sportive multe, dar trebuie să ştii şi cum să le prezinţi. Trebuie să ai foarte multă spontaneitate şi să-ţi dai seama ce se întâmplă pe teren. Dar cel mai important este să ai capacitate de a transmite liber.
De unde vine dragostea pentru jurnalismul sportiv?
Îmi place sportul, de acolo vine şi dragostea pentru jurnalismul sportiv. Am avut ocazia să-i ascult pe marii comentatori sportivi ai Televiziunii Române - Cristian Ţopescu, Cornel Pumnea, Dumitru Graur etc. Imaginează-ţi, pe la mijlocul anilor 80, când mă uitam la meciurile de fotbal, ascultam comentariile acestor oameni. Şi nu mi-a venit să cred că 11 ani mai târziu am ajuns să fiu coleg cu aceşti ”coloşi”, oameni de la care am avut multe de învăţat şi care mi-au dat o şansă - şansa să ajung comentator sportiv. Dar nu consider că am ajuns la nivelul lor, pentru că mai am mult, mult de învăţat.
Dar cum este momentul când simţi că cei mai buni, aceşti ”coloşi”, îţi dau posibilitatea să fii în rând cu ei?
Primul meci de fotbal pe care l-am comentat era un meci din campionatul României, Oţelul-Galaţi şi FC Braşov. Se întâmpla undeva pe la începutul anilor 2000. Şi... am fost extrem de emoţionat. Nu-mi venea să cred când Ionel Stoica mi-a spus:”Hai, vii să comentezi cu mine meciul acesta?”. Evident, m-am pregătit înainte de asta. Am citit, mi-am umplut o agendă cu detalii despre jucători, despre istoria întâlnirilor directe. Ionel Stoica a explicat ce se întâmplă în teren şi în momentul în care mi-a făcut semn să zic şi eu ceva, am simţit brusc că cineva mi-a smuls limba, mi-a scos creierul din cap şi am înţeles că nu pot să spun nimic. Păi iată, de atunci am învăţat că nu trebuie să-ţi scrii o agendă pentru a putea să comentezi un meci de fotbal. Trebuie să ştii de unde să te informezi şi cum să structurezi informaţia...
...şi trebuie să gândeşti rapid, să ai imaginaţie, să animezi tot ceea ce se întâmplă pe terenul sportiv, bănuiesc.
Da, ştii?! Se spun o mulţime de lucruri despre comentatorii sportivi, inclusiv despre mine, că fiecare dintre noi are câteva automatisme în exprimare. Da, sunt de acord, dar aceste automatisme care le rosteşti, fără să pui prea mult creier, pe parcursul unui meci de fotbal te ajută. În timp ce rosteşti aceste automatisme, creierul tău găseşte soluţii pentru a completa acea propoziţie prestabilită, cu informaţii care să explice ceea ce se întâmplă în teren. În timp ce rostesc automatismul, în cap creez o nouă construcţie, care deja nu mai este deloc un automatism.
Pe de altă parte, aceste ”automatisme”, în timp, devin ceva ce te reprezintă?
Da, e adevărat şi asta, dar în materie de automatisme, multe dintre ele sunt comune. Se fac greşeli pe parcursul unui meci de fotbal. Îmi amintesc că la un moment dat am vrut să fiu mai spectaculos în exprimare şi... când povesteam cum s-a înscris un gol dintr-o lovitură liberă, am spus ”mingea a avut o traiectorie de elipsă”, mi-am dat seama după aceea că nu este corect ceea ce am spus, dar era târziu. Sunt erori pe care le comiţi pe parcursul unui meci, dar important este cum ieşi din aceste greşeli. Şi, în acelaşi timp, trebuie să-ţi asumi eroarea. Ţi-aş spune că marea problemă în presă este că cei mai mulţi jurnalişti au un orgoliu mult mai mare decât oamenii obişnuiţi, dar dacă nu reuşeşti să-ţi stăpâneşti orgoliul şi te crezi un super-star, de cele mai multe ori pierzi. Poate chiar fac parte din topul celor mai buni 20 de comentatori sportivi din România, dar eu nu mă cred vedetă şi în niciun caz nu sunt cel mai bun...
Ce crezi că-ţi lipseşte să fii ”cel mai bun?”
Se spune că marii comentatori sportivi au onoarea să comenteze mari competiţii sportive. Eu, spre exemplu, am urmărit acel final incredibil între Steaua şi Barcelona, în 1985, când Steaua a câştigat. Teoharie Coca-Cosma a comis o eroare. El a spus: ”Steaua-Bucureşti! Am câştigat cupa, suntem finalişti!” Logic, în momentul în care ai câştigat cupa, nu mai poţi fi în finală. Ei bine, acel strigăt al lui Coca-Cosma este deja un fel de brand pentru el. Eu, spre exemplu, n-am avut posibilitatea să comentez o mare performanţă a sportului românesc, cu excepţia aurului care l-a câştigat la judo Alina Dumitru.
Care este evenimentul sportiv comentat de tine ce ţi s-a lipit de suflet?
O să râzi, nu este o finală de Liga Campionlior şi nici aurul Alinei Dumitru de la Beijing, este o partidă de fotbal între Liverpool şi Toulouse. Atunci Liverpool, echipa mea favorită, a câştigat cu scorul de 4:0 şi-mi voi aminti mereu de acea finală. Era 3:0 şi minutul 88, întreg stadionul a început a cânta imnul Liverpool ”You never walk alone”. În timp ce stadionul cânta, Liverpool a mai marcat o dată. Până nu s-a terminat melodia, n-am putut să deschid gura, nu puteam să spun cine a marcat. Şi nu cred că există cineva pe lumea asta care ar putea să comenteze mai frumos acele 4 minute decât a făcut-o galeria.
Cândva ai practicat sportul, nu doar l-ai comentat. Când te-ai simţit mai bine - în ”pielea” comentatorului sau în cea de sportiv?
În pielea de sportiv era logic să mă simt mai bine, pentru că aveam şi cu vreo 30 de ani mai puţin. E greu de spus, sunt perioade diferite în viaţă. Fiecare etapă trebuie parcursă. Nu poţi să sari etapele. M-am simţit bine şi ca practicant al judoului şi cât am făcut handbal, deşi m-am ales cu o arcadă spartă, cu două coaste fisurate etc.
"Arena Olimpică" este o noutate pentru Republica Moldova...
Este o noutate pentru Republica Moldova, este în mare măsură o noutate şi pentru mine. Nu pot spune că sunt un mare expert al sporturilor albe - nu ştiu să patinez, nu ştiu să schiez. Singura legătură pe care o am cu sportul alb e sania (râde) de care trăgeam atunci când îmi duceam copiii cu ea. Cred că ”Arena Olimpică” mă ajută pe mine şi îi ajută şi pe telespectatori. Şi eu şi ei învăţăm ce înseamnă sportul de iarnă şi cât de spectaculos poate fi. În general, disciplinele olimpice de iarnă pornesc cu un handicap faţă de cele de vară, sunt mai puţin accesibile aici, în Republica Moldova, pentru a fi practicate. De aceea, prin intermediul acestui proiect, le facem mai populare. Tot la "Arena Olimpică" facem un rezumat al zilei de la PyeongChang. Noi comprimăm într-o jumătate de oră 7-8 ore de transmisiune. Împreună cu un invitat, care este specialist în sporturile de iarnă, încerc să scot în evidenţă frumuseţea sporturilor despre care vorbim, să identificăm vedetele şi să le prezentăm.
Aceste Jocuri Olimpice au generat vedete?
Până una, alta – nu. Este o ediţie a Jocurilor Olimpice destul de echilibrată, dar au apărut sportivi noi. Tocmai din acest motiv competiţia este mai atractivă, pentru că nu ştii niciodată ce se va întâmpla în curse. Totul este imprevizibil, aşa că urmăriţi spectacolul sportului alb, la TVR MOLDOVA.
Dragoş Bocanaciu este un om care are un noroc fenomenal. În primul rând, pentru că eu fac o meserie pe care aş putea-o caracteriza în felul următor – fac ceea ce-mi place, văd locuri spectaculoase, mă întâlnesc cu vedetele sportului mondial şi, în acelaşi timp, sunt plătit pentru asta...
Totuşi, dincolo de partea profesională, cine este omul Bocanaciu, omul din spatele ”vocii sportului”?
Sunt un om obişnuit, cu o viaţă obişnuită. Am făcut handbal, un pic de judo în tinereţe, am cântat într-o trupă rock, sunt căsătorit şi am două fete. În viaţa mea, înainte de a ajunge comentator sportiv, am avut foarte multe meserii. Am terminat Facultatea de psihologie, iar în presă am început să lucrez din 1991. Primul loc de muncă a fost la radio, operator de sunet. Apoi, încet - încet mi-am format abilităţi de a vorbi liber la microfon. În 1995, am venit în Televiziunea Română şi printr-un concurs am ajuns la TVR Internaţional - reporter politic, economic, social. Apoi am ajuns la Departamentul sport, unde am parcurs, cred eu, toate treptele: reporter, redactor, prezentator de ştiri, comentator. Partea de "comentare” a fost un pic mai grea, pentru că poţi să ai cunoştinţe sportive multe, dar trebuie să ştii şi cum să le prezinţi. Trebuie să ai foarte multă spontaneitate şi să-ţi dai seama ce se întâmplă pe teren. Dar cel mai important este să ai capacitate de a transmite liber.
De unde vine dragostea pentru jurnalismul sportiv?
Îmi place sportul, de acolo vine şi dragostea pentru jurnalismul sportiv. Am avut ocazia să-i ascult pe marii comentatori sportivi ai Televiziunii Române - Cristian Ţopescu, Cornel Pumnea, Dumitru Graur etc. Imaginează-ţi, pe la mijlocul anilor 80, când mă uitam la meciurile de fotbal, ascultam comentariile acestor oameni. Şi nu mi-a venit să cred că 11 ani mai târziu am ajuns să fiu coleg cu aceşti ”coloşi”, oameni de la care am avut multe de învăţat şi care mi-au dat o şansă - şansa să ajung comentator sportiv. Dar nu consider că am ajuns la nivelul lor, pentru că mai am mult, mult de învăţat.
Dar cum este momentul când simţi că cei mai buni, aceşti ”coloşi”, îţi dau posibilitatea să fii în rând cu ei?
Primul meci de fotbal pe care l-am comentat era un meci din campionatul României, Oţelul-Galaţi şi FC Braşov. Se întâmpla undeva pe la începutul anilor 2000. Şi... am fost extrem de emoţionat. Nu-mi venea să cred când Ionel Stoica mi-a spus:”Hai, vii să comentezi cu mine meciul acesta?”. Evident, m-am pregătit înainte de asta. Am citit, mi-am umplut o agendă cu detalii despre jucători, despre istoria întâlnirilor directe. Ionel Stoica a explicat ce se întâmplă în teren şi în momentul în care mi-a făcut semn să zic şi eu ceva, am simţit brusc că cineva mi-a smuls limba, mi-a scos creierul din cap şi am înţeles că nu pot să spun nimic. Păi iată, de atunci am învăţat că nu trebuie să-ţi scrii o agendă pentru a putea să comentezi un meci de fotbal. Trebuie să ştii de unde să te informezi şi cum să structurezi informaţia...
...şi trebuie să gândeşti rapid, să ai imaginaţie, să animezi tot ceea ce se întâmplă pe terenul sportiv, bănuiesc.
Da, ştii?! Se spun o mulţime de lucruri despre comentatorii sportivi, inclusiv despre mine, că fiecare dintre noi are câteva automatisme în exprimare. Da, sunt de acord, dar aceste automatisme care le rosteşti, fără să pui prea mult creier, pe parcursul unui meci de fotbal te ajută. În timp ce rosteşti aceste automatisme, creierul tău găseşte soluţii pentru a completa acea propoziţie prestabilită, cu informaţii care să explice ceea ce se întâmplă în teren. În timp ce rostesc automatismul, în cap creez o nouă construcţie, care deja nu mai este deloc un automatism.
Pe de altă parte, aceste ”automatisme”, în timp, devin ceva ce te reprezintă?
Da, e adevărat şi asta, dar în materie de automatisme, multe dintre ele sunt comune. Se fac greşeli pe parcursul unui meci de fotbal. Îmi amintesc că la un moment dat am vrut să fiu mai spectaculos în exprimare şi... când povesteam cum s-a înscris un gol dintr-o lovitură liberă, am spus ”mingea a avut o traiectorie de elipsă”, mi-am dat seama după aceea că nu este corect ceea ce am spus, dar era târziu. Sunt erori pe care le comiţi pe parcursul unui meci, dar important este cum ieşi din aceste greşeli. Şi, în acelaşi timp, trebuie să-ţi asumi eroarea. Ţi-aş spune că marea problemă în presă este că cei mai mulţi jurnalişti au un orgoliu mult mai mare decât oamenii obişnuiţi, dar dacă nu reuşeşti să-ţi stăpâneşti orgoliul şi te crezi un super-star, de cele mai multe ori pierzi. Poate chiar fac parte din topul celor mai buni 20 de comentatori sportivi din România, dar eu nu mă cred vedetă şi în niciun caz nu sunt cel mai bun...
Ce crezi că-ţi lipseşte să fii ”cel mai bun?”
Se spune că marii comentatori sportivi au onoarea să comenteze mari competiţii sportive. Eu, spre exemplu, am urmărit acel final incredibil între Steaua şi Barcelona, în 1985, când Steaua a câştigat. Teoharie Coca-Cosma a comis o eroare. El a spus: ”Steaua-Bucureşti! Am câştigat cupa, suntem finalişti!” Logic, în momentul în care ai câştigat cupa, nu mai poţi fi în finală. Ei bine, acel strigăt al lui Coca-Cosma este deja un fel de brand pentru el. Eu, spre exemplu, n-am avut posibilitatea să comentez o mare performanţă a sportului românesc, cu excepţia aurului care l-a câştigat la judo Alina Dumitru.
Care este evenimentul sportiv comentat de tine ce ţi s-a lipit de suflet?
O să râzi, nu este o finală de Liga Campionlior şi nici aurul Alinei Dumitru de la Beijing, este o partidă de fotbal între Liverpool şi Toulouse. Atunci Liverpool, echipa mea favorită, a câştigat cu scorul de 4:0 şi-mi voi aminti mereu de acea finală. Era 3:0 şi minutul 88, întreg stadionul a început a cânta imnul Liverpool ”You never walk alone”. În timp ce stadionul cânta, Liverpool a mai marcat o dată. Până nu s-a terminat melodia, n-am putut să deschid gura, nu puteam să spun cine a marcat. Şi nu cred că există cineva pe lumea asta care ar putea să comenteze mai frumos acele 4 minute decât a făcut-o galeria.
Cândva ai practicat sportul, nu doar l-ai comentat. Când te-ai simţit mai bine - în ”pielea” comentatorului sau în cea de sportiv?
În pielea de sportiv era logic să mă simt mai bine, pentru că aveam şi cu vreo 30 de ani mai puţin. E greu de spus, sunt perioade diferite în viaţă. Fiecare etapă trebuie parcursă. Nu poţi să sari etapele. M-am simţit bine şi ca practicant al judoului şi cât am făcut handbal, deşi m-am ales cu o arcadă spartă, cu două coaste fisurate etc.
"Arena Olimpică" este o noutate pentru Republica Moldova...
Este o noutate pentru Republica Moldova, este în mare măsură o noutate şi pentru mine. Nu pot spune că sunt un mare expert al sporturilor albe - nu ştiu să patinez, nu ştiu să schiez. Singura legătură pe care o am cu sportul alb e sania (râde) de care trăgeam atunci când îmi duceam copiii cu ea. Cred că ”Arena Olimpică” mă ajută pe mine şi îi ajută şi pe telespectatori. Şi eu şi ei învăţăm ce înseamnă sportul de iarnă şi cât de spectaculos poate fi. În general, disciplinele olimpice de iarnă pornesc cu un handicap faţă de cele de vară, sunt mai puţin accesibile aici, în Republica Moldova, pentru a fi practicate. De aceea, prin intermediul acestui proiect, le facem mai populare. Tot la "Arena Olimpică" facem un rezumat al zilei de la PyeongChang. Noi comprimăm într-o jumătate de oră 7-8 ore de transmisiune. Împreună cu un invitat, care este specialist în sporturile de iarnă, încerc să scot în evidenţă frumuseţea sporturilor despre care vorbim, să identificăm vedetele şi să le prezentăm.
Aceste Jocuri Olimpice au generat vedete?
Până una, alta – nu. Este o ediţie a Jocurilor Olimpice destul de echilibrată, dar au apărut sportivi noi. Tocmai din acest motiv competiţia este mai atractivă, pentru că nu ştii niciodată ce se va întâmpla în curse. Totul este imprevizibil, aşa că urmăriţi spectacolul sportului alb, la TVR MOLDOVA.
