Ediţia de sâmbătă a emisiunii TRADIŢII cu Dumitru Blajinu. „Folclorul este rădăcina şi biografia neamului nostru”
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Ediţia de sâmbătă a emisiunii TRADIŢII cu Dumitru Blajinu. „Folclorul este rădăcina şi biografia neamului nostru”

Este bine să ne amintim, cel puţin periodic, de figurile legendare ale neamului nostru, care au avut misiunea să ne aducă în case lumina, cântecul autentic şi dragostea de neam. În ediţia de sâmbătă a emisiunii TRADIŢII, vă invităm să facem o incursiune în lumea violonistului, dirijorului, compozitorului şi folcloristului Dumitru Blajinu, născut pe 11 noiembrie 1934, în satul Pererîta, judeţul Hotin, într-o familie de lăutari.

Dumitru Blajinu, supranumit patriarhul folclorului, a luat muzica din vatra satului şi a făcut-o auzită la radio şi televiziune, prin înfiinţarea faimoasei Orchestre „Folclor”. Datorită lui, toată lumea auzea la Radioul Naţional piese autentice scoase din anonimat. 

Dumitru Blajinu: „Folclorul trebuie aranjat într-o formă simplă, cu sinceritate, fiindcă dacă începem să facem multă filosofie, ne depărtăm de origini. Folclorul este simplu, dar calea spre simplu este foarte complicată. Trebuie mari cunoştinţe, dar şi dragoste mare, până acele melodii să ajungă la urechile oamenilor”.



Lăutarul a vorbit mereu despre folclor ca despre ceva sfânt, cu dor şi uneori cu lacrimi în ochi. Este patrimoniul pe care trebuie să-l păstrăm cu sfinţenie şi să-l transmitem urmaşilor, spunea el.

Dumitru Blajinu: „Din fragedă copilărie să păstraţi şi să vă întăriţi credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos, să vă iubiţi unii pe alţii cu dragoste frăţească şi să vă ajutaţi la greutăţi. Vă transmit şi o picătură din tezaurul poporului nostru, folclorul muzical. Fiţi demni de această comoară - ea este rădăcina şi biografia neamului nostru. Nu fiţi leneşi, fiţi harnici, fiindcă cea mai de preţ comoară a unui om este munca. Omul, mic sau mare, după faptele lui se cunoaşte. Adunaţi, cultivaţi şi promovaţi tezaurul folcloric - patrimoniul nostru - şi transmiteţi-l urmaşilor voştri, pentru că aceasta este datoria fiecărei generaţii, să adune un inel, un diamant la salba nesfârşită a culturii strămoşilor noştri.” 
 


Emisiunea „TRADIŢII” este difuzată sâmbăta, de la ora 17.00, la TVR MOLDOVA (reluare – duminică, de la ora 1.00, joi, de la ora 10.00) şi pe TVR INTERNAŢIONAL, lunea, de la ora 10.00.
 
Programul, realizat şi prezentat de jurnalista Tatiana Slivca, pune în valoare patrimoniul naţional - material şi imaterial - şi promovează obiceiurile românilor de pe ambele maluri ale Prutului. 
Similare
RECOMANDĂRI