06.04.2022 10:22 Vizualizari: Ministrul Justiţiei din R. Moldova, Sergiu Litvinenco, vine la emisiunea Punctul pe Azi Ministrul Justiţiei din Republica Moldova, Sergiu Litvinenco, vine diseară la emisiunea Punctul pe AZi.
05.04.2022 12:00 „Obiectiv Comun”: Incendiile de vegetaţie, cauze şi soluţii Un număr record de incendii de vegetaţie a fost înregistrat, în ultima perioadă, în Republica Moldova şi România. Focul, de cele mai multe ori pus intenţionat, a mistuit zeci de hectare de păduri şi câmpii, iar consecinţele asupra florei şi faunei, dar şi sănătăţii umane sunt îngrijorătoare. Măsurile necesare pentru prevenirea incendierii vegetaţiei şi riscurile acestui fenomen pe termen lung sunt subiectele emisiunii Obiectiv Comun de astăzi.
05.04.2022 09:30 Aşteptările Republicii Moldova de la platforma de sprijin de la Berlin, discutate la Punctul pe AZi În ediţia din această seară a emisiunii Punctul pe AZi discutăm despre aşteptările Republicii Moldova de la platforma de sprijin de la Berlin.
04.04.2022 15:30 TVR MOLDOVA transmite în direct discursul lui Volodimir Zelenski susţinut în Parlamentul României Astăzi, în cadrul emisiunii Punctul pe AZi, telespectatorii TVR MOLDOVA pot urmări în direct discursul pe care preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, îl va susţine în Parlamentul României.
04.04.2022 13:15 „Obiectiv Comun”: Turismul în spaţiul românesc, strategii şi oferte În ultimele săptămâni, sute de mii de refugiaţi ucraineni au intrat în Republica Moldova. Oamenii pleacă de acasă, în căutarea unui loc mai sigur. Antreprenorii din turism, cei care sunt ambasadorii culturii, patrimoniului, artelor, vinului, industriilor creative, şi-au deschis vinăriile, pensiunile, casele şi au încercat să-i ajute pe ucraineni. Criza refugiaţilor şi implicarea antreprenorilor din domeniul turismului, strategii post lockdown pentru turismul din spaţiul românesc, programele transfrontaliere şi potenţialul turistic al Republicii Moldova şi României sunt subiectele emisiunii Obiectiv Comun de astăzi.
01.04.2022 12:30 Obiectiv Comun. 81 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă Astăzi, se împlinesc 81 de ani de la Masacrul de la Fântâna Albă. În dimineaţa de 1 aprilie 1941, trei mii de români din nordul Bucovinei, care au încercat să revină acasă, în România, de pe teritoriile ocupate de sovietici, au fost executaţi fără milă. La Obiectiv Comun, readucem în vizor detaliile cutremurătoare bazate pe documente, arhivele de stat şi mărturiile bucovinenilor.
01.04.2022 09:45 Repercusiunile regionale ale războiului Rusiei împotriva Ucrainei: insecuritatea şi criza umanitară, la Punctul pe Azi O delegaţie a Parlamentului European vizitează Republica Moldova, urmare a invaziei Ucrainei de către Rusia. Eurodeputaţii se vor întâlni cu refugiaţii, vor observa situaţia de pe teren şi vor anunţa din partea Parlamentului European, iniţiative concrete de sprijinire a statului.
31.03.2022 12:30 „Tradiţii”: Serghei Ciuhrii: „Îngerul păzitor al unei naţiuni este folclorul” Munca şi talentul, dragostea de om şi de creaţie au fost întotdeauna căile reuşitei. Personajul din această săptămână al emisiunii „TRADIŢII” - dirijorul, orchestratorul şi profesorul Serghei Ciuhrii - a cunoscut succesul, negreşit, dar l-a trăit conştient şi fără să facă din asta mare caz. Muzicianul declară cu voce tare că „Folclorul este îngerul păzitor al unei naţiuni”. Despre câte a adunat în suflet în anii săi de cântec, ne va povesti sâmbătă, 2 aprilie, la „TRADIŢII”.
31.03.2022 11:30 „Obiectiv Comun”: Bursa română de mărfuri în R. Moldova Autorităţile Republicii Moldova fac paşi concreţi pentru a reduce dependenţa de gazul rusesc. Guvernul planifică să împrumute 300 de milioane de dolari pentru a putea achiziţiona gaze naturale din alte surse şi depozita, cel mai probabil, în România. Totodată, ar putea fi creată o platformă de tranzacţionare a gazelor naturale. Este vorba despre „BRM East Energy” o subsidiară a companiei „Bursa Română de Mărfuri”. Activitatea Bursei Române de Mărfuri pe teritoriul Republicii Moldova, analiza criza de gaze la nivel naţional şi regional şi soluţii pentru dezvoltarea pieţei angro de gaze naturale sunt subiectele emisiunii Obiectiv Comun de astăzi.
31.03.2022 10:15 Despre consecinţele războiului dus de ruşi în Ucraina, la Punctul pe AZi Pagubele produse de acest război nu se cifrează doar în numărul morţilor şi clădirilor distruse, dar şi în viziunea oamenilor de creaţie, care sunt poate cei mai vulnerabili.
30.03.2022 13:22 „Obiectiv Comun”: „Satul European”, dezvoltarea localităţilor rurale Dezvoltarea comunităţilor rurale este un obiectiv prioritar pentru Republica Moldova. Recent, a fost dat start concursului de propuneri de proiecte în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare „Satul European”. Acesta presupune sprijinirea iniţiativelor de dezvoltare a infrastructurii în localităţi.
30.03.2022 11:45 Combaterea corupţiei mari este tema emisiunii Punctul pe AZi Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Securitate, iar subiectul discuţiilor este combaterea corupţiei mari. Instituţiile de stat relevante prezentă informaţii despre măsurile întreprinse de către organele abilitate în acest sens.
29.03.2022 14:30 „Obiectiv Comun”: Sprijinul OMS în gestionarea crizei refugiaţilor Omenirea se confruntă, în prezent, cu provocări fără precedent. Pandemia de COVID-19, apoi războiul din Ucraina au perturbat în lanţ toate domeniile vieţii sociale în multe ţări din regiune, inclusiv în Republica Moldova. În acest context, sunt necesare măsuri urgente şi cu impact, pentru a diminua şocul economic, social, psihologic.
29.03.2022 10:15 Ultimele evoluţii privind războiul din Ucraina, la Punctul pe AZi Preşedintele turc Tayyip Erdogan a vorbit la telefon cu omologul său rus, Vladimir Putin, spunând că Turcia a acceptat să găzduiască discuţii între negociatori ruşi şi ucraineni. El a cerut o încetare a focului şi îmbunătăţirea condiţiilor umanitare. Negociatorii ucraineni şi ruşi au confirmat participarea la discuţiile care ar urma să aibă loc astăzi, la Istanbul.
28.03.2022 13:00 Obiectiv Comun. Integrarea copiilor refugiaţi în sistemul educaţional La mai bine de o lună de la începutul războiului în Ucraina, peste o sută de mii de refugiaţi, inclusiv 48 de mii de copii, se află pe teritoriul Republicii Moldova. Copiii şi tinerii au dreptul la educaţie indiferent de naţionalitate, rasă, gen sau dizabilităţi, potrivit art. 28 din Convenţia ONU, iar Republica Moldova se aliniază obiectivului internaţional de a ajuta poporul ucrainean şi a contribui la integrarea educaţională a acestora. Măsurile de simplificare a condiţiilor de înmatriculare, adaptarea curriculei şi asistenţa psihoemoţională acordată copiilor ucraineni sunt subiectele emisiunii Obiectiv Comun de astăzi.
28.03.2022 10:45 Despre crizele provocate de războiul din Ucraina, la Punctul pe AZi Deşi a trecut o lună de la invazia Rusiei în Ucraina, părţile nu par să ajungă la un numitor comun privind stoparea focului. Ce consecinţe economice aduce acest război, vor încerca să răspundă invitaţii jurnalistului Mădălin Necşutu: deputatul PAS, Dumitru Alaiba, expertul comunităţii WatchDog în RM, Valeriu Paşa, iar din România, expertul în securitate, Robert Lupiţu.
27.03.2022 13:30 Evoluţia războiului ruso-ucrainean şi reacţiile liderilor occidentali, astăzi la Conexiuni Acţiunile anunţate în această săptămână de liderii din Occident în raport cu războiul pornit de Rusia în Ucraina şi problema refugiaţilor de război sunt subiectele discutate în această seară la emisiunea „Conexiuni”.
27.03.2022 11:00 Urmăriţi la TVR MOLDOVA o ediţie specială dedicată celor 104 ani de la Unirea Basarabiei cu România Ediţie specială pe TVR MOLDOVA şi TVR 1, dedicată celor 104 ani de la Unirea Basarabiei cu România.
26.03.2022 09:00 Urmăriţi la TVR MOLDOVA o ediţie specială cu ambasadorul Letoniei la Chişinău, Uldis Mikuts Excelenţa Sa, Uldis Mikuts, ambasadorul Letoniei în Republica Moldova este invitatul jurnalistului Vasile Munteanu într-o ediţie specială, la TVR MOLDOVA, astăzi, începând cu ora 12:00.
25.03.2022 14:30 Preşedintele Parlamentului R. Moldova, Igor Grosu, este invitatul ediţiei de astăzi a emisiunii „Punctul pe AZi” Oficialul este invitatul jurnalistului Vasile Munteanu şi se va referi la situaţia de securitate din regiune, cauzată de războiul devastator din Ucraina şi despre crizele în lanţ provocate de acesta. Gestionarea crizei refugiaţilor, crizei energetice şi economice, prioritare fiind asigurarea securităţii energetice şi interconectarea infrastructurii la cea europeană.
25.03.2022 14:15 Obiectiv Comun: Unirea Basarabiei cu România, repere istorice 27 martie 1918 reprezintă un moment de referinţă în lupta pentru unitatea poporului român. După o dureroasă înstrăinare prin ocupaţia ţaristă din 1812, Basarabia s-a unit cu Ţara Mamă. În 1918, a fost votată mai mult decât o unire teritorială - o unire de suflet, de sânge şi de frăţie. Evenimentele care au zidit unirea şi personalităţile care au făcut ca visul românilor de pretutindeni să devină realitate sunt subiectele emisiunii Obiectiv Comun de astăzi.
25.03.2022 10:00 TRADIŢII: Tatiana Popa: „Casa părintească”, tradiţie şi continuitate Muzeul „Casa Părintească” din satul Palanca, raionul Călăraşi, este dovada dibăciei oamenilor, a bunului gust şi a unei vieţi rurale bine rostuite. Gazda acestui loc de poveste şi protagonista emisiunii „TRADIŢII” din această săptămână este Tatiana Popa, care şi-a redobândit casa părintească şi a transformat-o într-un muzeu al meşteşugurilor. Ediţia de sâmbătă, 26 martie, ora 17.00, este despre credinţă, valoarea lucrurilor moştenite şi despre rolul meşterilor populari în păstrarea şi promovarea suflului local.
24.03.2022 11:15 Sectorul bancar şi noile politici monetare, astăzi la Obiectiv Comun Republica Moldova, la fel ca multe alte ţări, se confruntă, în prezent, cu numeroase crize: energetică, sanitară şi de securitate.
24.03.2022 09:15 Despre reuniunea extraordinară a şefilor de stat şi de guvern din ţările membre NATO, la Punctul pe Azi Summitul statelor membre NATO are loc astăzi la Cartierul General al Alianţei militare din Bruxelles şi este convocat în contextul agresiunii militare ilegale a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi al creşterii semnificative a riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii regionale, europene şi euroatlantice.
23.03.2022 15:45 O emisiune nouă la TVR 2: „Educaţie la înălţime”, din 25 martie emisiune nouă la TVR 2: „Educaţie la înălţime”, din 25 martie. O de la ora 17:00, în fiecare vineri, TVR 2 vă invită să urmăriţi un program inedit, apreciat de elevi: „Educaţie la înălţime”.
23.03.2022 12:51 Obiectiv Comun. Securitatea alimentară şi impactul războiului Securitatea alimentară a ţărilor lumii este în pericol în contextul perturbărilor generate de războiul din Ucraina. 40% din produsele de pe rafturile magazinelor din Republica Moldova sunt din Ucraina şi riscă să dispară. Soluţia ar fi substituirea acestora cu livrări din UE şi România. Aprovizionarea cu produse alimentare, costurile tranzacţionale adiţionale şi relaţiile comerciale Republica Moldova, România şi Uniunea Europeană sunt subiectele emisiunii Obiectiv Comun de astăzi.
23.03.2022 10:15 Despre „Platforma de sprijin pentru Moldova”, la Punctul pe AZi România, Germania şi Franţa vor lansa „Platforma de sprijin pentru Moldova”. Miniştrii de Externe ai celor trei ţări vor găzdui o conferinţă la Berlin pe 5 aprilie. Această misiune are drept obiectiv de a intensifica sprijinul internaţional şi al Uniunii Europene pentru Republica Moldova, confruntată cu un val crescut de refugiaţi din Ucraina, cu o criză energetică din cauza dependenţei de Rusia şi dornică să îşi urmeze parcursul european.
22.03.2022 13:00 Obiectiv Comun: Impactul războiului din Ucraina asupra sezonului agricol Războiul din Ucraina a provocat perturbarea mai multor sectoare, inclusiv domeniul agricol. În consecinţă, vor fi afectaţi atât fermierii, cât şi consumatorii. Lucrările agricole de primăvară trebuie începute, iar preţurile pentru motorină, îngrăşăminte şi fertilizanţi au crescut semnificativ. În 2021, Republica Moldova a importat peste 70% din îngrăşăminte din Rusia şi Ucraina. Creşterea costurilor de producţie, majorarea preţurilor pentru unele alimente şi soluţiile viabile pentru activităţile în agricultură sunt subiectele emisiunii Obiectiv Comun de astăzi.
22.03.2022 09:45 Despre războiul din Ucraina şi vizitele oficialilor străini la Chişinău, la Punctul pe AZi De la începutul războiului în Ucraina, Republica Moldova a fost vizitată de mai mulţi oficiali, iar astăzi este aşteptat preşedintele Confederaţiei Elveţiene, Ignazio Cassis.
21.03.2022 14:45 Obiectiv Comun. Refugiaţii din Ucraina. Solicitări de azil şi integrare socială De la invazia Rusiei în Ucraina, peste patru milioane de cetăţeni au părăsit ţara vecină. Agenţia ONU pentru Refugiaţi estimează că ar putea urma mai multe valuri, ceea ce seamănă a fi cea mai mare criză de refugiaţi din Europa după cel de-al Doilea Război Mondial. Găzduirea refugiaţilor ucraineni în Republica Moldova şi România, procedura de solicitare a azilului, formele de protecţie şi eforturile comune de a oferi ajutor victimelor războiului sunt subiectele emisiunii Obiectiv Comun de astăzi.
21.03.2022 12:30 Despre reuniunea miniştrilor de Externe din statele UE, la Punctul pe Azi Pe agendă reuniunii de azi de la Bruxelles: situaţia de securitate din regiune, cele mai recente evoluţii ale situaţiei de securitate din regiunea Mării Negre generate de agresiunea rusă ilegală asupra Ucrainei, precum şi identificarea modalităţilor prin care UE poate acorda un sprijin imediat şi substanţial pentru Republica Moldova.
20.03.2022 11:59 Urmăriţi o nouă ediţie a emisiunii „Conexiuni”, astăzi, de la ora 19:00, la TVR MOLDOVA Pe lângă agresiunea militară pe care Rusia a lansat-o împotriva Ucrainei, Kremlinul desfăşoară şi un adevărat război informaţional, atât în ţara vecină, cât şi alte state post-sovietice şi din Vest.
19.03.2022 11:00 Ultimele evoluţii privind războiul dus de ruşi în Ucraina, într-o Ediţie Specială difuzată la TVR MOLDOVA, cu începere de la ora 19:00 Ultimele evoluţii privind războiul dus de ruşi în Ucraina, într-o ediţie specială la ora 19.00 la TVR MOLDOVA. Moderatorul emisiunii Mădălin Necşutu, împreună cu invitaţii săi, vor face o retrospectivă a evenimentelor de război din această săptămână.
18.03.2022 13:30 Ediţia de sâmbătă a emisiunii TRADIŢII cu Dumitru Blajinu. „Folclorul este rădăcina şi biografia neamului nostru” Este bine să ne amintim, cel puţin periodic, de figurile legendare ale neamului nostru, care au avut misiunea să ne aducă în case lumina, cântecul autentic şi dragostea de neam. În ediţia de sâmbătă a emisiunii TRADIŢII, vă invităm să facem o incursiune în lumea violonistului, dirijorului, compozitorului şi folcloristului Dumitru Blajinu, născut pe 11 noiembrie 1934, în satul Pererîta, judeţul Hotin, într-o familie de lăutari.
18.03.2022 12:45 Obiectiv Comun. Centre de zi pentru copiii refugiaţi De la începutul războiului în Ucraina, pe 24 februarie 2022, peste 350 de mii de cetăţeni ucraineni, inclusiv 50.000 de minori, au intrat în Republica Moldova. Copiii refugiaţi participă la diverse activităţi şi sunt ajutaţi să se integreze. Eforturile de găzduire a refugiaţilor din Ucraina, importanţa deschiderii centrelor de zi şi taberelor pentru copiii refugiaţilor şi integrarea lor socială sunt subiectele emisiunii Obiectiv Comun de astăzi.
18.03.2022 10:15 A patra săptămână de război în Ucraina este tema emisiunii Punctul pe AZi . Despre negocierile privind încetarea ofensivei, sancţiunile impuse Rusiei, sprijinul pentru refugiaţi, dar şi despre alte subiecte va discuta jurnalistul Vasile Munteanu cu invitaţii săi: fostul ministru al Apărării, Anatol Şalaru, istoricul Anatol Petrencu şi expertul în geopolitică din România, Dorin Popescu.
17.03.2022 13:00 Obiectiv Comun. Soluţii pentru depăşirea crizei energetice Criza de securitate, în contextul războiului din Ucraina, cererea ridicată pentru gaze naturale şi petrol, dependenţa de gazele ruseşti creează noi realităţi la nivel regional şi mondial. Autorităţile au intensificat căutarea surselor alternative de gaze naturale şi a soluţiilor pentru asigurarea cu energie electrică şi termică. Factorii care contribuie la formarea preţurilor pentru resursele energetice, soluţiile de urgenţă şi pe termen lung propuse de autorităţi pentru a asigura necesarul de gaze, energie termică şi electrică sunt subiectele emisiunii Obiectiv Comun de astăzi.
17.03.2022 10:15 Ultimele evoluţii ale războiului din Ucraina, la Punctul pe AZi Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a recunoscut oficial că regiunea transnistreană a Republicii Moldova se află sub ocupaţie rusească, iar Federaţia Rusă a fost exclusă din Consiliul Europei.
16.03.2022 13:08 Obiectiv Comun: Gestionarea crizei refugiaţilor, sprijin internaţional Suntem în ziua a 21-a de război în Ucraina. Până acum, Republica Moldova a demonstrat rezilienţă în gestionarea crizei refugiaţilor, lucru confirmat de oficialii internaţionali care au vizitat Chişinăul. Uniunea Europeană, FMI, ONU şi alte organizaţii internaţionale şi-au exprimat sprijinul şi au promis ajutor financiar şi logistic. Costurile necesare pentru gestionarea crizei refugiaţilor, eforturile şi angajamentele internaţionale, solidaritatea cu poporul ucrainean şi susţinerea Republicii Moldova şi României în intenţiile de a-i ajuta pe refugiaţii din Ucraina sunt subiectele emisiunii Obiectiv Comun de astăzi.
16.03.2022 09:45 „Punctul pe AZi”: România, alături de Republica Moldova în criza refugiaţilor Preşedintele României, Klaus Iohannis, vine astăzi într-o vizită în Republica Moldova, unde este aşteptat de şefa statului, Maia Sandu. Vizita are loc în contextul invaziei Rusiei în Ucraina.
15.03.2022 12:45 Obiectiv Comun: Integrarea socială a refugiaţilor din Ucraina De la începutul războiului din Ucraina, Republica Moldova a primit cel mai mare număr de refugiaţi raportat la propria populaţie. În această perioadă, teritoriul Republicii Moldova a fost traversat de peste 300.000 de refugiaţi, dintre care o treime a rămas aici. Capacitatea Republicii Moldova de a deveni o destinaţie pentru forţa de muncă străină, inclusiv refugiaţii ucraineni, şi efortul României şi al altor state europene de a-i integra social pe refugiaţii ucraineni sunt subiectele emisiunii Obiectiv Comun.
15.03.2022 11:45 Războiul din Ucraina şi riscurile privind securitatea în regiune, astăzi, la Punctul pe AZi Este a 20-a zi de război în Ucraina, unde bombardamentele ruseşti au continuat toată noaptea. Au fost explozii în Harkov, în Kiev şi în Sumî. În capitala Kiev, Serviciile de Urgenţe spun că au primit apeluri din trei cartiere diferite.
14.03.2022 12:00 Ultimele evoluţii privind războiul din Ucraina, la Punctul pe AZi Agresiunea Federaţiei Ruse în Ucraina continua pentru a 19-a zi. Rusia a reluat bombardamentele asupra capitalei Ucrainei. Bombele căzute luni dimineaţă au distrus un bloc de locuinţe din Kiev. În regiunea Jîtomîr, patru oameni au fost răniţi într-un atac cu rachetă în cursul nopţii, iar şapte clădiri au fost distruse.
13.03.2022 16:00 Cum a schimbat lumea războiul ruso-ucrainean, astăzi, al Conexiuni Cum a schimbat lumea războiul ruso-ucrainean? Care este atitudinea diferitor state faţă de agresiunea rusă care continuă în Ucraina vreme de 18 zile? Sunt principalele întrebări la care moderatorul Iulian Fruntaşu şi invitatul său permanent, directorul executiv al IPRE, Iulian Groza, vă invită să aflaţi răspunsurile în această seară la emisiunea de politică externă „Conexiuni”.
12.03.2022 14:30 Urmăriţi o ediţie specială la TVR MOLDOVA despre războiul din Ucraina, vizita şefei diplomaţiei germane la Chisinau, dar şi vizita vicepreşedintei SUA la Bucureşti, Kamala Harris Invitaţii moderatorului Vasile Munteanu, fostul ambasador al RM in SUA, Igor Munteanu şi istoricul din România, Cosmin Popa, vor discuta în cadrul Ediţiei Speciale la TVR Moldova despre războiul din Ucraina, riscurile de securitate asupra Republicii Moldova, vizita şefei diplomaţiei germane la Chisinau, dar şi vizita vicepreşedintei SUA la Bucureşti, Kamala Harris.
11.03.2022 15:01 Războiul din Ucraina şi consecinţele asupra economiei este tema emisiunii Punctul pe AZi Războiul din Ucraina şi consecinţele asupra economiei Republicii Moldova este tema emisiunii Punctul pe AZi
11.03.2022 09:00 Televiziunea Română, demers fără precedent în susţinerea populaţiei ucrainene În premieră şi în exclusivitate, TVR va transmite un program special dedicat refugiaţilor, preluat de la televiziunea publică şi posturi private din Ucraina.
10.03.2022 15:53 TRADIŢII: In Memoriam: Ileana Gherman-Iliuţ, O neîntrecută meşteriţă Credinţa, nădejdea, dragostea şi răbdarea sunt virtuţi care păzesc bunăstarea sufletului. Aceste calităţi le-a păstrat cu sfinţenie, timp de 83 de ani, în perioada de trecere prin această lume, Ileana Gherman-Iliuţ, românca din Nordul Bucovinei, născută în satul Crasna, regiunea Cernăuţi, a cărei inimă a bătut în ritmul fiecărui simbol cusut pe ie, poale sau ţesut pe catrinţe şi brâie.
10.03.2022 13:30 Obiectiv Comun: Comerţul exterior, provocări şi soluţii O nouă criză, de această dată de securitate, reconfigurează harta comerţului la nivel european. După declanşarea războiului în Ucraina şi în contextul sancţiunilor impuse Rusiei, exportatorii autohtoni trebuie să găsească noi pieţe de desfacere, pentru a suplini stocurile de produse aduse anterior din Ucraina. Reorganizarea comerţului, provocările pe termen scurt şi mediu, acţiunile autorităţilor şi cooperarea cu România sunt subiectele emisiunii Obiectiv Comun de astăzi.
10.03.2022 09:14 Vicepremierul Oleg Serebrian vine diseară la Punctul pe Azi Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian este invitatul jurnalistului Vasile Munteanu şi se va referi la războiul din Ucraina şi riscurile de securitate din regiune, perspectivele de aderare a Republicii Moldova la UE, dar şi la alte subiecte de actualitate.