10 români au fost premiaţi în cadrul Galei „100 pentru Centenar” de la Bruxelles
Sursa foto:mprp.gov.ro Vizualizari:

10 români au fost premiaţi în cadrul Galei „100 pentru Centenar” de la Bruxelles

Zece poveşti româneşti de succes din Belgia au primit recunoaştere şi apreciere în cadrul galei de premiere „100 pentru Centenar”, organizată la Bruxelles de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu autorităţile locale, cu reprezentanţa diplomatică a României şi cu mediul asociativ românesc din teritoriu.

Bruxelles-ul a găzduit prima etapă a proiectului în care vor fi premiaţi, în total, 100 de români din Belgia, Statele Unite ale Americii, Italia, Spania, Portugalia, Franţa, Germania, Marea Britanie, Grecia şi Israel.

„ A fost impresionant să văd pasiunea şi interesul românilor pentru ţara lor şi faptul că, deşi sunt departe de casă, sufletul lor trăieşte şi simte româneşte. Ne-am dorit să le aducem un omagiu, în semn de recunoştinţă pentru toată activitatea lor voluntară, care ne face cinste şi ne face să ne simţim mândri că suntem români şi că aparţinem acestui pământ”, a spus ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia-Elena Intotero.

Oficialul român a luat parte la conferinţa „Costumul popular românesc şi IA Românească”, evenimentul fiind urmat de o paradă cu costume din diverse zone ale României.

În port popular românesc a fost îmbrăcat şi Manneken Pis, celebra statuetă care reprezintă una dintre atracţiile capitalei Belgiei purtând un costum de căluşar pe care Asociaţia belgo-română Arthis l-a donat Primăriei din Bruxelles în anul 2007.
Similare
RECOMANDĂRI