14 milioane de euro din fondurile europene de urgenţă pentru combaterea pandemiei de COVID-19 în România
Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

14 milioane de euro din fondurile europene de urgenţă pentru combaterea pandemiei de COVID-19 în România

Comisia pentru bugete a Parlamentului European a votat luni un transfer de fonduri europene care va permite alocarea către România şi pentru alte 19 ţări europene fonduri de solidaritate pentru măsuri urgente de protejare a oamenilor de efectele pandemiei de COVID-19. Despre acest lucru a anunţat europarlamentarul Siegfried Mureşan.

"Am adoptat un transfer de peste 400 de milioane de euro din rezerva pentru solidaritate a UE către Fondul de Solidaritate. Odată transferaţi aceşti bani în visteria Fondului de Solidaritate, legislaţia europeană ne va permite să ajutăm ţările europene cu acoperirea unei părţi din cheltuielile cu măsurile urgente de combatere a pandemiei şi protejare a oamenilor. Pentru a putea face acest lucru, vom adopta în luna mai decizia formală de mobilizare a Fondului de Solidaritate, iar apoi banii vor merge către România şi celelalte ţări", spune europarlamentarul.

Potrivit lui, cele 14 milioane de euro pe care România îi va primi prin acest instrument vor putea acoperi o parte din cheltuielile cu măsurile menite să acorde rapid asistenţă, inclusiv medicală, populaţiei afectate de o situaţie de urgenţă majoră de sănătate şi să protejeze populaţia de riscul de a fi afectată. "Ne referim inclusiv la măsurile de prevenire, monitorizare sau control al răspândirii bolilor, de combatere a riscurilor grave pentru sănătatea publică sau de atenuare a efectelor acestora asupra sănătăţii publice", a menţionat europarlamentarul.

Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) este principalul instrument de care dispunem la nivel european pentru a face faţă catastrofelor naturale majore şi pentru a ne arăta solidaritatea cu regiunile din Europa afectate de dezastre.

"Odată cu apariţia pandemiei de COVID-19, am votat anul trecut în plenul Parlamentului European ca Fondul de Solidaritate să poată fi folosit şi pentru combaterea crizelor sanitare, precum pandemia de COVID-19", a mai menţionat Mureşan.
Similare
RECOMANDĂRI