Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

26 mai, unde şi cum poţi vota. Românii sunt aşteptaţi la urne pentru alegerile europarlamentare şi pentru referendumul pe justiţie

Mâine dimineaţă, la ora 7.00, se deschid secţiile de votare pentru alegerile europarlamentare şi pentru referendum. Zeci de mii de poliţişti şi jandarmi vor supraveghea procesul, pentru ca încălcările de lege, în privinţa procesului electoral, să fie prevenite sau depistate cât mai repede. Aproape 19 milioane de alegători sunt aşteptaţi la urne pentru a-i desemna pe reprezentanţii României în Parlamentul European şi să decidă soarta referendumului pe justiţie. Toţi românii care au împlinit deja 18 ani, inclusiv cei care trec majoratul chiar în ziua votului, îşi pot exercita dreptul de vot, la ambele scrutine. Cetăţenii pot vota oriunde, indiferent dacă sunt sau nu acasă. Pentru referendum există în fiecare secţie de votare câte două urne, dar pentru cei care aleg să voteze nu contează în care dintre urne îşi vor depune buletinele.

Alegătorii decid câştigătorii celor 32 de mandate care revin ţării noastre în Parlamentul European. În aceeaşi zi, de 26 mai, românii trebuie să ia o decizie şi în privinţa referendumului convocat de preşedintele Klaus Iohannis. Numărul secţiilor de vot a fost deja suplimentat.

În schimb, câteva zecii de mii de persoane condamnate nu pot vota în data de 26 mai. La fel şi românii din străinătate care au votat deja candidaţii altor ţări din Uniunea Europeană.

Pentru a afla secţia de vot la care puteţi vota în localitatea de domiciliu, este suficientă introducerea numelui şi a codului numeric personal pe site-ul registrulelectoral.ro.

Odată ajunşi în interiorul secţiei de vot, un operator va verifica dacă deja v-aţi exercitat sau nu acest drept de vot. Dacă nu aţi făcut acest lucru, veţi fi direcţionat către membrii secţiei de votare şi, în baza cărţii de identitate, veţi primi trei buletine de vot.

În cazul în care nu vă aflaţi în localitatea de domiciliu, puteţi vota la orice altă secţie, pe listele suplimentare.

În cabina de vot, alegătorii au de ales dintre candidaţii independenţi şi cei susţinuţi de partidele parlamentare pentru legislativul european. Şi să opteze cu DA sau NU la cele două întrebări supuse referendumului. În cazul în care un alegător a ales iniţial să voteze numai pentru un scrutin, el poate reveni şi cere exercitarea dreptului de vot şi pentru al doilea, în intervalul orelor 7.00 - 21.00.

Odată procedura de vot încheiată, mai aveţi doar un singur pas de făcut: inserarea celor trei buletine de vot în urnele special amenajate: avem o urnă pentru alegerile europarlamentare şi alte două urne pentru răspunsurile la referendum. În cazul în care, din greşeală sau din întâmplare, aţi inserat două sau trei buletine de vot într-o singură urnă, toate voturile vor fi validate, dacă au fost exprimate corect.

Măsuri au fost luate şi pentru persoanele netransportabile. Persoanele bolnave, dar şi deţinuţii de drept comun, beneficiari încă de drepturi electorale, pot solicita urna specială de vot.

Similare
RECOMANDĂRI