9,65 milioane de euro pentru 193 de IMM-uri inovatoare
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

9,65 milioane de euro pentru 193 de IMM-uri inovatoare

Firma Geotech Systems din Târgu-Jiu face parte dintre cele 193 de IMM-uri selectate pentru a primi finanţare în cadrul Instrumentului pentru IMM-uri – Faza 1, în runda încheiată la începutul lunii noiembrie.

Proiectul său - Navigaţie Interioară prin Realitate Augmentată / Augumented Reality Indoor Navigation -  oferă soluţii de navigare facilă în interiorul unor clădiri de mari dimensiuni, aglomerate sau complicate din punct de vedere structural.
 
Fiecare proiect din această rundă va beneficia de o finanţare de 50.000 de euro pentru efectuarea unui studiu de fezabilitate, iar compania va beneficia, timp de trei zile, de servicii gratuite de consiliere de afaceri şi de accelerare a dezvoltării activităţii propuse.

Volumul total de finanţare se ridică la 9,65 milioane de euro. Cele mai multe proiecte au fost depuse de Spania (27), Italia (26) şi Elveţia (22).  Domeniile principale în care se înscriu aceste proiecte sunt: tehnologia informaţiilor & telecomunicaţii / TIC (37), energie (35) şi transport (28), Numărul total de propuneri de proiecte depuse spre finanţare a fost 2.596.
 
Instrumentul pentru IMM-uri face parte din acţiunea-pilot a Consiliului European de Inovare (CEI), ce oferă inovatorilor de înaltă clasă oportunităţi de finanţare şi servicii de accelerare a dezvoltării afacerii.

Accentul principal este pus pe inovaţii radicale şi care crează noi pieţe, în scopul îmbunătăţirii productivităţii şi competitivităţii internaţionale, precum şi al creării de noi locuri de muncă şi creşterii nivelului de trai.

De la lansarea programului în 1 ianuarie 2014, 2.616 IMM-uri au fost selectate pentru finanţare în diferitele runde din cadrul Fazei 1.

Similare
RECOMANDĂRI