Acordul militar dintre România şi Ucraina a fost promulgat. Undă verde pentru achiziţii şi producere de tehnică militară comună
Vizualizari:

Acordul militar dintre România şi Ucraina a fost promulgat. Undă verde pentru achiziţii şi producere de tehnică militară comună

Preşedintele român Klaus Iohannis a semnat azi promulgarea acordului de cooperare militară dintre România şi Ucraina. Acordul a fost semnat iniţial pe data de 5 septembrie 2020 între Bucureşti şi Kiev, iar ulterior aprobat pe 22 iunie 2021 de plenul Senatului din Parlamentul României.

Potrivit unui comunicat emis de către Administraţia Prezidenţială către DefenseRomania, preşedintele Klaus Iohannis a semnat azi o serie de decrete. Printre acestea se numără decretul „privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind cooperarea în domeniul tehnico-militar, semnat la Bucureşti, la 5 septembrie 2020”.

Acordul consolidează profilul României de stat promotor al stabilităţii regionale în contextul mai amplu al situaţiei de securitate din regiune.

La finalul lunii mai, în cadrul Senatului, ca for decizional, acordul tehnico-militar dintre România şi Ucraina a fost  adoptat cu 112 de voturi "pentru", 13 voturi "împotrivă" şi 4 abţineri.

Potrivit raportului întocmit în comisiile de specialitate, principalele prevederi ale Acordului vizează: achiziţia de armament şi de tehnică militară în cadrul proiectelor comune şi producţia de armament şi de tehnică militară, reparaţia şi modernizarea armamentului, precum şi vânzarea de licenţe de producţie a armamentului şi a tehnicii militare, asigurând sprijinul tehnic în producţia lor; înfiinţarea Comisiei Mixte Româno - Ucrainene de Cooperare Tehnico-Militară în scopul aplicării prevederilor Acordului; protecţia informaţiilor clasificate; neafectarea drepturilor şi obligaţiilor Părţilor decurgând din alte acorduri internaţionale.

Rămâne de văzut în ceea ce priveşte achiziţiile ce armament şi tehnică militară va viza acest acord şi ce produse militare vor produce industriile celor două state. Cu siguranţă următoarea perioadă ne va oferi şi răspunsurile.

Similare
RECOMANDĂRI