Alegerile locale din România, în presa străină. Ce scriu jurnaliştii străini despre victoria lui Nicuşor Dan la prămăria Bucureşti
Vizualizari:

Alegerile locale din România, în presa străină. Ce scriu jurnaliştii străini despre victoria lui Nicuşor Dan la prămăria Bucureşti

Agenţiile internaţionale de presă au preluat imediat rezultatul alegerilor locale din România, concentrându-şi deocamdată atenţia pe victoria lui Nicuşor Dan în Bucureşti.

Agenţia France Presse are o concluzie clară: „Matematicianul Nicuşor Dan pune capăt celor 12 ani de dominaţie a stângii la primăria Bucureştiului”, informează Digi24.

Jurnaliştii AFP amintesc şi de succesul obţinut de candidaţii dreptei, care au câştigat trei dintre cele 6 sectoare ale Bucureştiului.

„Liberalii sunt în frunte după scrutinul municipal”, scrie şi Reuters. Potrivit agenţiei de presă votul de la locale este un test de popularitate pentru cabinetul minoritar al lui Ludovic Orban.

„Guvernul României primeşte un sprijin înaintea alegerilor generale prin victoria din Bucureşti”, scrie şi Bloomberg, în această dimineaţă.

Estimările publicate după încheierea votului arată că este puţin probabil ca balanţa puterii să se schimbe la următoarele alegeri generale, notează şi Associated Press.

Similare
RECOMANDĂRI