Bucureşti. Fântânile din Piaţa Unirii, incluse în Cartea Recordurilor: "Cel mai lung şir de fântâni coregrafice sincronizate din lume"
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Bucureşti. Fântânile din Piaţa Unirii, incluse în Cartea Recordurilor: "Cel mai lung şir de fântâni coregrafice sincronizate din lume"

Fântânile Urbane amplasate în Piaţa Unirii din Bucureşti au fost recunoscute, omologate şi catalogate de World Record Academy drept ''Cel mai lung şir de fântâni coregrafice sincronizate din lume'', a anunţat Apa Nova într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.

Recunoaşterea internaţională din partea Academia Recordurilor Mondiale vine la un an de la lansarea spectacolului de apă, muzică şi lumini ''Simfonia Apei'', ce are loc în fiecare week-end în centrul Capitalei. Până în prezent, au avut loc 70 de show-uri "Simfonia Apei", la care au asistat peste 219.000 de turişti şi bucureşteni.

Potrivit sursei citate, fântânile bucureştene din Piaţa Unirii, redeschise în anul 2018 după un amplu proces de reabilitare implementat de Apa Nova, în baza obligaţiilor asumate prin contractul de concesiune cu Primăria Capitalei, sunt primele fântâni urbane care beneficiază de echipamente şi tehnologie de ultimă generaţie, la nivel european.

Fântânile din Piaţa Unirii, construite la sfârşitul anilor '80, reprezintă unul dintre cele mai lungi astfel de sisteme din lume (1,4 km), cu o suprafaţă a apei de 16.200 metri, unic prin modul de dispunere în centrul Capitalei. În 2018, companii renumite de nivel internaţional, arhitecţi, muzeografi, specialişti în divertisment cu apă şi design audio video au făcut parte din echipa de proiect.

Pentru reabilitarea fântânilor s-au utilizat echipamente si s-a implementat tehnologie de ultimă generaţie în materie de divertisment cu apă, unele elemente fiind unice în Europa, precum "High Speed Vario Master' - un grup de jeturi de apă care se mişcă rapid şi transformă într-o clipă forma originală de jet vertical într-un caliciu de apă. În acelaşi timp, jeturile se rotesc după ritmurile muzicii, adăugând un plus dinamic şi vizual în momentele de apogeu ale show-ului. Un alt efect spectaculos sunt jeturile de apă lansate de aer comprimat, care apar subit şi care sunt integrate în sistem pentru a puncta coregrafia coordonată pe muzică, mai ales în timpul momentelor dramatice.

În afara efectelor speciale menţionate, baza spectacolului este formată din multe jeturi de apă parabolice şi verticale, controlabile, care pot fi iluminate puternic în orice culoare. Acestea sunt create de o multitudine de pompe, lumini şi duze dinamice de ultimă generaţie. Pe cele patru "ecrane de apă' orientate spre cele patru puncte cardinale, de la fântâna centrală din Piaţa Unirii s-a creat o platformă multimedia imensă pe care sunt proiectate tema fiecărui spectacol.

"Toate echipamentele au fost instalate în bazinele si structurile deja existente. Abordarea reabilitării a presupus un "facelift' fântânilor care au numeroase caracteristici clasice. Sistemul monitorizat complet digital permite, acum, controlul oricărei unităţi individuale din cele 44 de fântâni independente, dispuse pe o lungime totală de aproape 1,4 kilometri de-a lungul Bulevardului Unirii", se arată în comunicatul citat.

Spectacolele oferite de fântânile urbane din Piaţa Unirii sunt programate de vineri până duminică, până la finalul lunii octombrie. Acestea au tematici diferite, iar reprezentaţiile din 2018 au fost concepute, astfel încât să ducă vizitatorii într-o călătorie prin şapte lumi care vorbesc despre România: lumea apei, a focului, a pământului, a aerului, lumea vegetală şi lumea Centenarului, toate prefaţate de lumea astrală.

În cadrul ediţiei "Simfonia Apei" din acest an, tema care stă la baza spectacolelor este cea a valorilor româneşti, care sunt celebrate cu show-uri inedite. Spectacolele durează aproximativ 45 de minute, iar accesul este gratuit.

Apa Nova, parte a Grupului Veolia, şi-a asumat, din anul 2000, responsabilitatea gestionării resurselor de apă, tratarea şi distribuţia apei către consumatori, evacuarea apelor uzate şi a apelor meteorice din Municipiului Bucureşti. În cei 19 ani, sistemul de alimentare cu apă şi de canalizare a fost reabilitat, modernizat si dezvoltat conform celor mai bune practici industriale în domeniu, realizări care se traduc prin investiţii care depăşesc 500 de milioane de euro, până în prezent.

World Record Academy, cu sediul în Miami (SUA), este cea mai mare organizaţie internaţională care verifică şi omologhează recorduri mondiale. Din România au mai fost publicate peste 100 de recorduri mondiale din toate domeniile.
Similare
RECOMANDĂRI