Casa Regală va publica un album cu cele mai impresionante 96 de poze de la funeraliile Regelui Mihai
Sursa foto:familiaregala.ro Vizualizari:

Casa Regală va publica un album cu cele mai impresionante 96 de poze de la funeraliile Regelui Mihai

Directorulul Casei Regale, Ion Tucă, şi generalul Gelaledin Nezir au anunţat că vor să lanseze un album cu cele mai impresionante 96 de fotografii de la funeraliile Regelui Mihai, persoanele care au făcut o poză în perioada 5-16 decembrie fiind invitate să se înscrie în acest proiect.

"Proiectul trebuie gândit, de la bun început, ca un proiect colectiv, deci nu există un autor sau o persoană care să poată să ducă acest proiect singur. Fotografiile vor fi selectate de o comisie care va avea specialişti, dar şi fotografii oficiali ai Casei Regale ar putea face parte din această comisie. După ce vor fi selectate fotografiile, 96 dintre ele vor fi tipărite şi publicate într-un album şi vom dori să avem şi numele fiecărui participant sub aceste fotografii tipărite în condiţii grafice foarte bune. Din ce în ce mai multe persoane vor să facă parte din acest proiect şi să ne ajute să onorăm memoria Regelui Mihai", a declarat, la Antena 3, directorul Casei Majestăţii Sale, Ion Tucă, citat de MEDIAFAX.

Alături de Ion Tucă, la acest proiect a contribuit şi generalul-maior al Armatei Române, Gelaledin Nezir, cel care a coordonat desfăşurarea funeraliilor Regelui Mihai I, din data de 16 decembrie.

"Această idee s-a născut în drumul Majestăţii Sale către Curtea de Argeş, în trenul regal, când vorbeam cu domnul director Tucă despre mulţimea de oameni care aştepta în fiecare haltă mică. Impresionante erau staţiile mici, în care se adunaseră oamenii cu lumânări. Ne-am gândit că deplasarea noastră se vede altfel prin ochii celor care ne privesc de acolo, de afară, şi ne-am gândit să facem un album făcut de public pentru public, făcut de români pentru români şi pentru istoria României. Cei care vor aplica la acest proiect şi vor trimite fotografii, care să fie cuprinse în acest album, vor intra, cu siguranţă, în istoria ţării", a explicat Gelaledin Nezir.

Toţi cei care doresc să participe la acest proiect sunt invitaţi să trimită fiecare doar o singură fotografie până pe data de 31 ianuarie 2018, pe adresa fotografiepentrurege.studiovideoart.ro.

Potrivit site-ului pe care vor fi publicate fotografiile, albumul va fi distribuit gratuit către oficialii români şi străini care au participat la funeraliile Regelui Mihai I al României, dar şi către cele 96 de persoane ale căror fotografii vor fi selectate spre tipărire în cadrul albumului.

Similare
RECOMANDĂRI