EU Datathon 2020: O echipă din România a câştigat premiul întâi şi 12.000 euro cu un proiect care monitorizează pădurile pentru a combate defrişările ilegale
Sursa foto:© Reprezentanţa Comisiei Europene/ Facebook Vizualizari:

EU Datathon 2020: O echipă din România a câştigat premiul întâi şi 12.000 euro cu un proiect care monitorizează pădurile pentru a combate defrişările ilegale

O echipă formată din patru tineri din România a obţinut premiul întâi în finala competiţiei EU DATATHON, organizată de Comisia Europeană, şi a obţinut un premiu de 12.000 de euro, informează Reprezentanţa Comisiei Europene în România.

Echipa din România a câştigat competiţia cu un proiect – Digital Dryads – care foloseşte imagini surprinse din satelit cu ajutorul programului european Copernicus EU pentru a monitoriza pădurile şi pentru a combate defrişările ilegale, potrivit caleaeuropeana.ro.

“Felicitări, Răzvan, Adnan, Andrei şi Sergiu! Echipa din România a obţinut premiul întâi în finala competiţiei EU DATATHON 2020, în cadrul celei de-a patra provocări: „O Europă pregătită pentru era digitală”, şi a câştigat 12.000 de euro! Proiectul lor, Digital Dryads, foloseşte imagini surprinse din satelit cu ajutorul programului european Copernicus EU pentru a monitoriza pădurile şi pentru a combate defrişările ilegale”, a scris Reprezentanţa Comisiei Europene în România, într-o postare pe Facebook.

Din 121 de propuneri depuse pentru EU Datathon 2020, juriul a preselectat 12 idei pentru a concura în finală în timpul Săptămânii Europene a Regiunilor şi Oraşelor (12-15 octombrie 2020) de la Bruxelles.

Echipele au concurat în patru categorii în funcţie de provocarea adresată de propunerea lor: „Pactul verd european” (Provocarea 1), „O economie care funcţionează pentru oameni” (Provocarea 2), „Un nou impuls pentru democraţia europeană” (Provocarea 3 ) şi „O Europă pregătită pentru era digitală” (Provocarea 4).

Similare
RECOMANDĂRI