Eurostat: Anul trecut, România a depăşit Grecia la PIB pe cap de locuitor, acesta ajungând la 72% din media UE
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Eurostat: Anul trecut, România a depăşit Grecia la PIB pe cap de locuitor, acesta ajungând la 72% din media UE

Consumul individual efectiv (AIC) exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS), un indicator al bunăstării gospodăriilor, s-a situat în 2020 între 61% şi 131% din media Uniunii Europene, în România ajungând până la 79% din media UE, de la 78%, cât era în 2019 şi de la 73% în 2019, arată cele mai recente date publicate de Eurostat.

În 2020, nouă state membre UE au înregistrat un consum pe cap de locuitor peste media Uniunii Europene, cel mai ridicat nivel fiind întâlnit în Luxemburg, cu 31% peste media europeană, urmat de Germania (peste 23% din media UE), Danemarca (peste 21% din media UE). Ţările de Jos, Austria, Finlanda, Belgia, Suedia şi Franţa au înregistrat un nivel între 5% şi 20% peste media UE, scrie Calea Europeană.

Cinci state membre au avut un nivel al consumului individual efectiv cu 25% sau mai mult sub media europeană. Slovacia, Letonia, Ungaria şi Croaţia au avut un consum pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard cu 25-35% mai mic faţă de media UE, în vreme ce Bulgaria a avut un AIC cu 39% mai mic decât media europeană.

PIB-ul pe cap de locuitor a variat de la 55% din media UE în Bulgaria la 266% în Luxemburg.

Produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor, o măsură a activităţii economice, prezintă, de asemenea, diferenţe substanţiale între statele membre ale UE.

În 2020, PIB-ul pe cap de locuitor exprimat în PPS a variat între 55% din media UE în Bulgaria şi 266% în Luxemburg. Zece state membre au înregistrat un nivel al PIB-ului pe cap de locuitor peste media UE în 2020.

Anul trecut, Irlanda a înregistrat al doilea cel mai ridicat nivel al PIB-ului pe cal de locuitor din UE, ajungând la 111% din media UE, fiind surclasată de Luxemburg.

Clasamentul este completat de Danemarca, Ţările de Jos, Austria, Suedia şi Germania, fiecare dintre aceastea având un PIB pe cap de locuitor cu 20% peste media europeană. Belgia, Finlanda şi Franţa completează acest clasament. Malta, Italia şi Cehia au avut un PIB pe cap de locuitor uşor mai mic decât media europeană.

În ceea ce priveşte România, PIB-ul pe cap de locuitor era anul trecut de 72% din media Uniunii Europene, înregistrând o creştere de 3 puncte procentuale faţă de 2019, când valoarea acestuia se situa la 69% din media europeană, şi cu 7 puncte procentuale faţă de 2018, când PIB-ul pe cap de locuitor era de 65% din media UE. 

Dacă ne raportăm la această variabilă, ţara noastră se afla pe aceeaşi poziţie cu Letonia, reuşind să devanseze Grecia şi Croaţia, care au avut în 2020 un PIB pe cap de locuitor exprimat în puterea de cumpărare standard (PPS) de 64% din media UE, în coada clasamentului aflându-se Bulgaria, care a avut un PIB pe cap de locuitor de 55% din media UE.

În faţa României se afla Polonia, care a avut în 2020 un PIB pe cap de locuitor de 76% din media UE, şi Ungaria, cu 74% din media UE.
 



 
Similare
RECOMANDĂRI