Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Exerciţiu maritim NATO la Constanţa. 20 de nave de luptă s-au antrenat în largul Mării Negre

20 de nave de luptă ale NATO s-au antrenat pentru a cincea zi consectiv în largul Mării Negre. Exerciţiile au fost conduse de Forţele Navale ale României, care au participat cu cel mai mare număr de militari.

Preşedintele României, prezent şi el la Constanţa, a vizitat trei nave de război şi a discutat cu comandanţii militari. Klaus Johannis a urcat la început pe fregata Ferdinand şi apoi pe o navă canadiană şi una olandeză, ultimele două prezenţe în România cu ocazia exerciţiului NATO.

La exerciţiile din Marea Neagră, marinarii români au participat cu 14 nave, printre care şi fregata Regele Ferdinand. Olandezii, canadienii, grecii, bulgarii şi turcii au adus şi ei fregate sau nave rapide de patrulare.

La bordul fregatei Regele Ferdinand sunt şi luptători din forţele speciale ale Marinei. În cele 5 zile de manevre, scenariul a inclus şi misiuni pentru ei.

Elicopterul fregatei a fost şi el implicat în misiuni. Printre altele, piloţii au evacuat la ţărm un militar care a jucat rolul unui rănit grav.

Exerciţiile navale organizate de NATO în Marea Neagră s-au înmulţit după ce Rusia a anexat ilegal peninsula Crimeea.

Sea Shield a debutat în 2015  şi a crescut de la an la an. În această primăvară, peste 2200 de militari ai Alianţei au participat la manevre.

Similare
RECOMANDĂRI