Forţele Navale Române au încheiat prima misiune maritimă NATO în care România a deţinut comanda grupării navale a Alianţei
Vizualizari:

Forţele Navale Române au încheiat prima misiune maritimă NATO în care România a deţinut comanda grupării navale a Alianţei

Puitorul de mine şi plase “Viceamiral Constantin Bălescu” (PM-274), aflat în subordinea Comandamentului Flotei, a revenit vineri la Constanţa, după o misiune internaţională de şase luni ca navă comandant a Grupării navale permanente NATO de luptă contra minelor SNMCMG-2, informează Statul Major al Forţelor Navale (SMFN) şi Ministerul Apărării Naţionale într-un comunicat.

Conform surselor citate, în perioada 20 ianuarie – 5 iunie 2020, nava românească a executat misiuni specifice luptei contra minelor marine, pentru menţinerea capacităţii de luptă şi de reacţie imediată a NATO, conform răspunsului militar aliat rapid în situaţii de criză, în regiunea Mării Negre, Mării Egee şi Mării Mediterane, scrie Calea Europeană.

PM-274, aflat sub comanda căpitan-comandorul Daniel Gheorma, a plecat în misiune în urmă cu 137 de zile, cu un echipaj alcătuit din 68 de marinari şi 17 militari de stat major, dintre care 14 români, parcurgând, în cadrul misiunii recent încheiate, peste 9.440 de mile marine.

Pe parcursul celor şase luni, ca navă comandant a SNMCMG-2, puitorul de mine şi plase “Viceamiral Constantin Bălescu” a desfăşurat activităţi de monitorizare a traficului maritim, misiuni în sprijinul Operaţiei NATO Sea Guardian, precum şi acţiuni de descurajare a unor potenţiale ameninţări la adresa Alianţei, activităţi de instrucţie, integrare şi interoperabilitate, activităţi de reprezentare a Alianţei în porturile de refacere a capacităţii de luptă a grupării navale.

SNMCMG-2 este una din cele patru grupări navale permanente ale NATO, ce are rolul de a asigura prezenţa navală aliată pe timp de pace şi de a interveni rapid, în situaţia activării forţei de răspuns a NATO.

Conform comunicatului SMFN, România a asigurat, prin Forţele Navale Române, pentru prima dată, conducerea unei grupări navale NATO, fapt ce demonstrează recunoaşterea profesionalismului militarilor români de către partenerii din Alianţă, precum şi capacitatea naţiunii noastre de a fi un furnizor de securitate şi garant al stabilităţii în regiunea extinsă a Mării Negre şi în bazinul mediteranean. 

Similare
RECOMANDĂRI