Ministrul Turismului din România a avut întrevederi cu cei mai mari turoperatori din Emiratele Arabe Unite
Sursa foto:Adevarul Vizualizari:

Ministrul Turismului din România a avut întrevederi cu cei mai mari turoperatori din Emiratele Arabe Unite

Ministrul Turismului din România, Bogdan Trif, a participat la Târgul Internaţional de Turism Arabian Travel Market, desfăşurat în Dubai. Cu ocazia vizitei, ministrul Turismului a avut mai multe întâlniri bilaterale importante pentru dezvoltarea turismului de incoming pentru România.

Întâlnirile organizate atât în Dubai cât şi în emiratul Abu Dhabi s-au axat pe creşterea numărului turiştilor care provin din această regiune şi care sunt interesaţi de România.

Reprezentanţi ai Departamentului de Turism şi Comerţ din Dubai şi ai Departamentului de Cultură şi Turism din Abu Dhabi şi-au exprimat aprecierea faţă de obiectivele turistice unice din România. De cealaltă parte, ministrul Bogdan Trif i-a invitat pe toţi reprezentanţii celor două emirate să viziteze România.

Ministrul român a participat şi la o întâlnire cu reprezentanţii celor mai mari turoperatori din Emiratele Arabe Unite, care s-au declarat încântaţi de potenţialul turistic al României şi care vor participa, în perioada următoare, la întâlniri cu reprezentanţi ai industriei turismului român.

În urma unei întâlniri cu mai mulţi reprezentanţi ai companiei FlyDubai, s-a stabilit că România poate beneficia de mai multe zboruri directe din Emiratele Arabe Unite.

Prezenţa la târgul de turism Arabian Travel Market este una extrem de importantă, având în vedere numărul mare de persoane din această regiune care doresc să călătorească în Europa de Est. Piaţa din această regiune trebuie valorificată la întregul potenţial.

Ministerul Turismului a revenit, din acest an, cu stand la târgurile organizate în Emirate, în condiţiile în care România nu a mai participat la Arabian Travel Market din 2015. Spaţiul din cadrul standului României la Târgul Internaţional de Turism Arabian Travel Market a fost pus la dispoziţia operatorilor economici cu titlu gratuit de către Ministerul Turismului.
Similare
RECOMANDĂRI