Preşedintele Klaus Iohannis, după şedinţa CSAT: S-a decis continuarea demersurilor concrete pentru creşterea prezenţei aliate şi a SUA pe teritoriul României
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Preşedintele Klaus Iohannis, după şedinţa CSAT: S-a decis continuarea demersurilor concrete pentru creşterea prezenţei aliate şi a SUA pe teritoriul României

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, după şedinţa CSAT în care a fost analizată situaţia tensionată de la graniţa cu Ucraina, că România trebuie să se asigure că este pregătită pentru orice scenariu posibil.

”Am abordat situaţia de securitate din zona extinsă. Am făcut o analiză completă a situaţiei de securitate din regiune, inclusiv din punctul de vedere al implicaţiilor militare, economice şi energetice, dar şi din perspectiva migraţiei necontrolate. România are peste 600 de km de frontieră cu Ucraina
actuala criză nu este doar despre Ucraina, despre securitatea regională la Marea Neagră şi nici măcar doar despre securitatea europeană, ci este despre securitatea întregului spaţiu euroatlantic. ”ste important ca la nivelul NATO şi al UE să dăm dovadă de unitate şi solidaritate
avem un dialog permanent la toate nivelurile cu SUA, in cadrul NATO, OSCE şi al UE”, a declarat preşedintele României, Klaus Iohannis.

„Escaladarea tensiunilor si consolidarea masivă a prezenţei ruse afectează securitatea şi stabilitatea internaţională. Demersurile Rusiei reliefează posibilitatea folosirii forţei împotriva Ucrainei cu toate consecinţele care pot decurge de aici, acţiunile recente ale părţii ruse prin propunerile înaintate in decembrie încearcă să modifice in mod inacceptabil parametrii arhitecturii de securitate. ”m analizat o întreagă gamă de acţiuni potenţiale, România a susţinut şi continuă să susţină abordarea actuală de la nivel euroatlantic”, a punctat Klaus Iohannis. 

De asemenea, liderul de la Bucureşti susţine că „dialogul diplomatic trebuie să aibă un rol primordial şi trebuie să continue”. 

„Am transmis mesaje clare care să sublinieze ataşamentul nostru pentru apărarea principiilor fundamentale şi a valorilor spaţiului euroatlantic din care facem parte precum şi a principiilor normelor de drept internaţional, reiterăm susţinerea pentru integritatea teritorială a Ucrainei, trebuie să fim pregătiţi şi pentru scenariul în care partea rusă va refuza să continue calea dialogului. NATO trebuie să menţină la nivel ridicat capacitatea de descurajare şi apărare care să permită menţinerea capabilităţilor strict defensive”, susţine Klaus Iohannis.
Similare
RECOMANDĂRI