România, cel mai mare producător european de porumb. Le Monde scrie: România vampirizează piaţa europeană
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

România, cel mai mare producător european de porumb. Le Monde scrie: România vampirizează piaţa europeană

România ar urma să recolteze în acest an între 14,5 şi 15 milioane tone de porumb, comparativ cu doar 11,8 milioane de tone cât va recolta Franţa, ceea ce înseamnă că România va prelua coroana de cel mai mare producător european de porumb, potrivit unei estimări a Asociaţiei generale a producătorilor de porumb (AGPM), citată de cotidianul Le Monde.

"Agricultorii francezi nu au reuşit să evite puterea românească. Ţara lui Dracula vampirizează piaţa europeană a porumbului sau, cel puţin, o domină...Nu este chiar o surpriză. Gurmanzii ştiu că, dacă polenta (terci din făina de porumb) este apanajul regiunii munţilor Apenini, acest fel de mâncare gustoasă poartă numele de mămăligă în Carpaţi. Dar investitorii din România nu se gândesc doar la apetitul compatrioţilor lor. Profitul mare din cerealele galbene este rezultat din export", scrie Le Monde.

Publicaţia menţionată subliniază că producţia de porumb a Franţei a fost afectată de inundaţiile din primăvară care au întârziat plantarea. Apoi căldura din vară a uscat terenurile. În ciuda acestor condiţii climatice haotice, sectorul agricol francez a reuşit să limiteze daunele printr-un randament la hectar de 93 de chintale de porumb. Chiar dacă este vorba de o scădere faţă de cele 103 chintale obţinute în 2017, dar trebuie menţionat că anul trecut a fost vorba de o producţie istorică.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, afirmă că România va fi şi anul acesta pe primul loc în Uniunea Europeană la producţia de porumb, confirmând totodată datele furnizate de publicaţia franceză, fără a oferi cifre exacte în acest sens.

"Ministerul Agriculturii confirmă ceea ce scrie publicaţie franceză. România va fi şi anul acesta pe primul loc la cultura porumbului, însă datele finale le vom furniza la încheierea recoltatului, întrucât până la această dată din suprafaţa însămânţată s-a recoltat 87%. Urmează să finalizăm recoltatul porumbului în următoarele săptămâni", a declarat, joi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, potrivit Agerpres.

La sfârşitul lunii august, Petre Daea declara că România a avut anul acesta producţii record la grâu, porumb şi floarea-soarelui. În opinia şefului de la Agricultură, România este, rămâne şi va fi una dintre marile puteri cerealiere ale Europei, pentru că are condiţii extraordinare de climă şi sol pentru a realiza randamente mari.

 

În 2017, România a raportat o producţie totală de cereale de aproape 27 de milioane de tone, adică 1,4 tone pe fiecare român, cu recorduri istorice la grâu, mazăre, orz, floarea-soarelui, soia, porumb, cartofi, struguri şi porumb. Producţia de grâu, secară şi triticale a fost de circa 10 milioane de tone, cu un randament de 4,83 tone la hectar, în timp ce la porumb, recolta "a sărit" la 14,5 milioane de tone, cu o medie aproape 6 tone la hectar. Şi la floarea-soarelui a fost consemnată o producţie record de 3,167 milioane de tone în 2017, cu un randament de 2,72 tone la hectar.

Conform datelor statistice, în rândul statelor membre ale Uniunii Europene (UE), România ocupa, în 2017, primul loc la floarea soarelui (în funcţie de suprafaţa cultivată şi de producţia realizată), locul întâi la porumb boabe în funcţie de suprafaţa cultivată, şi locul doi la producţia realizată, după Franţa. De asemenea, la grâu era pe locul cinci atât la suprafaţa cultivată, cât şi la producţie.

Similare
RECOMANDĂRI