Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:
„România în fiecare zi”. Ion Mihalache, fondatorul Partidului Naţional Ţărănesc, condamnat la temniţă grea de regimul comunist
Ion Mihalache, născut la 3 martie 1882, în Topoloveni, Argeş, a fost învăţător, om politic, ministru în mai multe guverne, fondator şi preşedinte al Partidului Ţărănesc, vicepreşedinte şi apoi preşedinte (21 noiembrie 1933 - 23 noiembrie 1937) al Partidului Naţional-Ţărănesc.
Fiu de ţăran sărac, dotat cu o capacitate intelectuală de excepţie, a urmat şcoala normală şi a ajuns învăţător, funcţie pe care a exercitat-o din anul 1901 până în 1916.
Ion Mihalache s-a distins în Primul Război Mondial în luptele pentru apărarea patriei în regimentele muscelene, la trecătorile de pe Valea Dâmboviţei, pe fronturile de la Oituz şi Mărăşeşti. A fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, pentru modul cum şi-a condus compania din Regimentul 62/70 Infanterie în Bătălia din zona Bran-Câmpulung.
A organizat şi militat pentru izbânda referendumului prin care populaţia din Basarabia a hotărât în 1918 revenirea la patria mamă. După Primul Război Mondial a întemeiat Partidul Ţărănesc, având ca obiectiv să ducă la îndeplinire ceea ce regele Ferdinand I al României promisese pe front soldaţilor, în discursul pe care i-l scrisese regina Maria, împreună cu Barbu A. Ştirbey. În acest discurs, regele făgăduia pământ ţăranilor, împroprietărirea veteranilor din Primul Război Mondial, şi i-a însufleţit să lupte eroic la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz.
După succesul electoral din 1919 partidul lui Mihalache formează un bloc guvernamental alături de Partidul Naţional Român din Transilvania, formând guvernul Guvernul Alexandru Vaida-Voievod. Ion Mihalache deţinea funcţia de ministrul agriculturii şi domeniilor (16 decembrie 1919 - 12 martie 1920).
O realizare deosebită care a dat conţinut şi profunzime învăţământului agricol a fost cea datorită legii din 1920 (cunoscută sub numele de „Legea lui Ion Mihalache”) prin care, pentru instruirea elevilor, s-au atribuit şcolilor agricole terenuri în suprafaţă de circa 100 ha, iar celor horticole de 25 de ha.
În anul 1926 Partidul Ţărănesc s-a unit cu Partidul Naţional Român din Transilvania, condus de Iuliu Maniu. Acesta a devenit preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc (PNŢ), iar Mihalache vicepreşedinte.
În concepţia lui Mihalache progresul ţării nu consta în industrializare, ci în agricultură. El milita pentru cooperative formate în mod voluntar de către ţăranii împroprietăriţi la întoarcerea de pe front. Pentru a-şi pune în aplicare ideile, a organizat obştea sătească de la Topoloveni-Argeş să producă rentabil pe suprafeţe optime, asociindu-i pe ţărani într-o cooperaţie cu rezultate notabile în plan economic şi social. La Topoloveni, ţăranii au beneficiat de şcoli superioare, de asistenţă medicală, de cămin cultural, de băi comunale şi, în general, de un standard civilizat de existenţă.
Între 1928 şi 1930 Mihalache a fost ministru al Agriculturii şi Domeniilor, în guvernele naţional-ţărăniste Iuliu Maniu şi George G. Mironescu. Din 1930 până în 1933 ocupă funcţia de ministru de interne, tot în guvernele naţional-ţărăniste, ale lui Grigore. G. Mironescu şi Alexandru Vaida-Voievod şi Iuliu Maniu.
În 1941 a solicitat mobilizarea sa şi a îmbrăcat din nou haina militară pentru câteva zile, luptând de partea armatei române până la Nistru pentru eliberarea Basarabiei, dar a fost eliberat din ordinul personal lui Ion Antonescu.
După venirea la putere a comuniştilor, prin guvernul condus de Petru Groza, Ion Mihalache este arestat cu ocazia diversiunii cunoscute sub denumirea de „Înscenarea de la Tămădău”, punctul de plecare al unui proces intentat împotriva unor personalităţi marcante ale PNŢ. La 12 noiembrie 1947, în urma acestui proces, a fost condamnat la temniţă grea pe viaţă, 10 ani de degradare civică, confiscarea averii şi 50.000 de lei cheltuieli de judecată.
Ion Mihalache s-a distins în Primul Război Mondial în luptele pentru apărarea patriei în regimentele muscelene, la trecătorile de pe Valea Dâmboviţei, pe fronturile de la Oituz şi Mărăşeşti. A fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, pentru modul cum şi-a condus compania din Regimentul 62/70 Infanterie în Bătălia din zona Bran-Câmpulung.
A organizat şi militat pentru izbânda referendumului prin care populaţia din Basarabia a hotărât în 1918 revenirea la patria mamă. După Primul Război Mondial a întemeiat Partidul Ţărănesc, având ca obiectiv să ducă la îndeplinire ceea ce regele Ferdinand I al României promisese pe front soldaţilor, în discursul pe care i-l scrisese regina Maria, împreună cu Barbu A. Ştirbey. În acest discurs, regele făgăduia pământ ţăranilor, împroprietărirea veteranilor din Primul Război Mondial, şi i-a însufleţit să lupte eroic la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz.
După succesul electoral din 1919 partidul lui Mihalache formează un bloc guvernamental alături de Partidul Naţional Român din Transilvania, formând guvernul Guvernul Alexandru Vaida-Voievod. Ion Mihalache deţinea funcţia de ministrul agriculturii şi domeniilor (16 decembrie 1919 - 12 martie 1920).
O realizare deosebită care a dat conţinut şi profunzime învăţământului agricol a fost cea datorită legii din 1920 (cunoscută sub numele de „Legea lui Ion Mihalache”) prin care, pentru instruirea elevilor, s-au atribuit şcolilor agricole terenuri în suprafaţă de circa 100 ha, iar celor horticole de 25 de ha.
În anul 1926 Partidul Ţărănesc s-a unit cu Partidul Naţional Român din Transilvania, condus de Iuliu Maniu. Acesta a devenit preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc (PNŢ), iar Mihalache vicepreşedinte.
În concepţia lui Mihalache progresul ţării nu consta în industrializare, ci în agricultură. El milita pentru cooperative formate în mod voluntar de către ţăranii împroprietăriţi la întoarcerea de pe front. Pentru a-şi pune în aplicare ideile, a organizat obştea sătească de la Topoloveni-Argeş să producă rentabil pe suprafeţe optime, asociindu-i pe ţărani într-o cooperaţie cu rezultate notabile în plan economic şi social. La Topoloveni, ţăranii au beneficiat de şcoli superioare, de asistenţă medicală, de cămin cultural, de băi comunale şi, în general, de un standard civilizat de existenţă.
Între 1928 şi 1930 Mihalache a fost ministru al Agriculturii şi Domeniilor, în guvernele naţional-ţărăniste Iuliu Maniu şi George G. Mironescu. Din 1930 până în 1933 ocupă funcţia de ministru de interne, tot în guvernele naţional-ţărăniste, ale lui Grigore. G. Mironescu şi Alexandru Vaida-Voievod şi Iuliu Maniu.
În 1941 a solicitat mobilizarea sa şi a îmbrăcat din nou haina militară pentru câteva zile, luptând de partea armatei române până la Nistru pentru eliberarea Basarabiei, dar a fost eliberat din ordinul personal lui Ion Antonescu.
După venirea la putere a comuniştilor, prin guvernul condus de Petru Groza, Ion Mihalache este arestat cu ocazia diversiunii cunoscute sub denumirea de „Înscenarea de la Tămădău”, punctul de plecare al unui proces intentat împotriva unor personalităţi marcante ale PNŢ. La 12 noiembrie 1947, în urma acestui proces, a fost condamnat la temniţă grea pe viaţă, 10 ani de degradare civică, confiscarea averii şi 50.000 de lei cheltuieli de judecată.
