Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:
„România în fiecare zi”. Pe 21 februarie a izbucnit răscoala ţărănească de la 1907
Răscoala ţărănească din 1907 a început în data de 21 februarie 1907 în Flămânzi, Botoşani şi s-a răspândit, în perioada următoare, în toată ţara. Răscoala a fost înfrântă de guvern, reprimarea ei de către armată soldându-se cu morţi şi răniţi. Cauzele sunt, încă, controversate. Au fost ani cu recolte mult mai slabe (ex. 1899, 1904), ţărănimea îşi mărea constant suprafaţa agricolã, în detrimentul marii proprietăţi, marea majoritate a ţărănimii nu participă la revoltă, indivizi ce nu erau muncitori agricoli participă la evenimente, au fost mobilizaţi zeci de mii de ţărani, ca soldaţi, ce nu au susţinut revolta, din contră.
Principala cauză s‑a datorat incapacităţii instituţiilor statului de a supraveghea respectarea legii în domeniul contractelor agricole ce aveau rolul de a intermedia înţelegerile dintre proprietari şi ţărani. Spre exemplu, în judeţul Iaşi prefectul Constantin Stere se întelege cu arendaşii şi muncitorii agricoli pentru scăderea/revenirea la un preţ de 35-40 lei pe hectar dezamorsând conflictul.
Potrivit istoricilor Dinu C. Giurescu şi Constantin C. Giurescu, în anii în care recoltele au fost îmbelşugate (între 1902 şi 1905), moşierii au crescut arenzile foarte mult, o dată cu ele crescând şi exploatarea ţăranilor, astfel încât nemulţumirea lor a crescut şi ea, fapt care a dus în cele din urmă, în martie 1907, la răscoală. Cei doi istorici români arată că tulburările au început „în partea de miazănoapte a Moldovei, unde arendaşii erau puternici”, şi spune că numai trustul fraţilor Fischer, care deţinea moşii şi păduri, totaliza 236.863 hectare, adică 2.368 kmp, ceea ce reprezenta aproape suprafaţa unui judeţ întreg, arendând la acea vreme circa 75% din pământul arabil din trei judeţe din Moldova (aşa-numita „Fischerland”)
Mochi Fischer poseda cel mai mare trust arendăşesc din ţară, având în arendă 11 moşii între care şi moşia Flămânzi. Pe data de 1 septembrie 1906, Mochi Fischer reînnoi pentru încă 7 ani contractul de arendare pe care-l avea pentru moşia Flămânzi cu mandatarul legal din România al boierului Mihalaki Sturdza, adică până în anul 1914. Un cumnat al lui Mochi Fischer, pe nume Berman Juster, care uneori era un asociat al său, a încercat de această dată să-l concureze şi să-i smulgă moşia Flămânzi. Pentru aceasta s-a deplasat la Dieppe şi i-a oferit lui Mihalaki Sturdza o sumă cu 60.000 lei peste valoarea contractului deja semnat în România de prepusul său, obţinând de la acesta un alt contract de arendare. Mochi Fischer a supralicitat, oferind alţi 60.000 lei boierului Mihalaki Sturdza şi garanţia că în cazul pierderii unui eventual proces cu Berman Juster, el, Mochi Fischer, va suporta toate consecinţele financiare. În final, pe data de 20 ianuarie 1907, Mochi Fisher a avut câştig de cauză în Tribunal. Între timp, încheierea contractelor de subarendare cu ţăranii din cele 22 de sate care formau moşia Flămânzi, de care depindea viaţa acestora şi a familiilor lor, erau suspendate în aşteptarea rezolvării disputei din justiţie. Mochi Fisher pretindea că procesul l-ar fi costat 1.000.000 de lei. Ţăranii, deşi neorganizaţi formal, prin solidaritatea impusă de interesul comun, se aflau într-o înaltă stare de tensiune şi alarmă. În satele moşiei Flămânzi se organizaseră pichete de ţărani care să-i împiedice pe agenţii arendaşului de a exercita presiuni asupra celor slabi de înger, în scopul spargerii solidarităţii cu privire la condiţiile învoielilor ce urmau să se încheie
În „Raportul către Prefectul Judeţului Botoşani al Inspectorului Comunal al Plăşii Hârlău, care comunică rezultatele cercetărilor întreprinse în urma telegramei lui Gheorghe Gh. Constantinescu” se detaliază evenimentele ce au dus la izbucnirea răscoalei, precum şi trupele trimise pentru a restabili ordinea:
Potrivit istoricilor Dinu C. Giurescu şi Constantin C. Giurescu, în anii în care recoltele au fost îmbelşugate (între 1902 şi 1905), moşierii au crescut arenzile foarte mult, o dată cu ele crescând şi exploatarea ţăranilor, astfel încât nemulţumirea lor a crescut şi ea, fapt care a dus în cele din urmă, în martie 1907, la răscoală. Cei doi istorici români arată că tulburările au început „în partea de miazănoapte a Moldovei, unde arendaşii erau puternici”, şi spune că numai trustul fraţilor Fischer, care deţinea moşii şi păduri, totaliza 236.863 hectare, adică 2.368 kmp, ceea ce reprezenta aproape suprafaţa unui judeţ întreg, arendând la acea vreme circa 75% din pământul arabil din trei judeţe din Moldova (aşa-numita „Fischerland”)
Mochi Fischer poseda cel mai mare trust arendăşesc din ţară, având în arendă 11 moşii între care şi moşia Flămânzi. Pe data de 1 septembrie 1906, Mochi Fischer reînnoi pentru încă 7 ani contractul de arendare pe care-l avea pentru moşia Flămânzi cu mandatarul legal din România al boierului Mihalaki Sturdza, adică până în anul 1914. Un cumnat al lui Mochi Fischer, pe nume Berman Juster, care uneori era un asociat al său, a încercat de această dată să-l concureze şi să-i smulgă moşia Flămânzi. Pentru aceasta s-a deplasat la Dieppe şi i-a oferit lui Mihalaki Sturdza o sumă cu 60.000 lei peste valoarea contractului deja semnat în România de prepusul său, obţinând de la acesta un alt contract de arendare. Mochi Fischer a supralicitat, oferind alţi 60.000 lei boierului Mihalaki Sturdza şi garanţia că în cazul pierderii unui eventual proces cu Berman Juster, el, Mochi Fischer, va suporta toate consecinţele financiare. În final, pe data de 20 ianuarie 1907, Mochi Fisher a avut câştig de cauză în Tribunal. Între timp, încheierea contractelor de subarendare cu ţăranii din cele 22 de sate care formau moşia Flămânzi, de care depindea viaţa acestora şi a familiilor lor, erau suspendate în aşteptarea rezolvării disputei din justiţie. Mochi Fisher pretindea că procesul l-ar fi costat 1.000.000 de lei. Ţăranii, deşi neorganizaţi formal, prin solidaritatea impusă de interesul comun, se aflau într-o înaltă stare de tensiune şi alarmă. În satele moşiei Flămânzi se organizaseră pichete de ţărani care să-i împiedice pe agenţii arendaşului de a exercita presiuni asupra celor slabi de înger, în scopul spargerii solidarităţii cu privire la condiţiile învoielilor ce urmau să se încheie
În „Raportul către Prefectul Judeţului Botoşani al Inspectorului Comunal al Plăşii Hârlău, care comunică rezultatele cercetărilor întreprinse în urma telegramei lui Gheorghe Gh. Constantinescu” se detaliază evenimentele ce au dus la izbucnirea răscoalei, precum şi trupele trimise pentru a restabili ordinea:
