Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

„România în fiecare zi”. Pe 4 februarie 1909 are loc premiera piesei „Apus de soare” de Barbu Ştefănescu Delavrancea

Apus de soare este o piesă de teatru din 1909; o dramă în patru acte scrisă de Barbu Ştefănescu Delavrancea. Acţiunea are loc în perioada 1503-1504. Este prima parte a Trilogiei Moldovei care mai conţine piesele de teatru Viforul (1910) şi Luceafărul (1910). Apus de soare este o dramă istorică, fiind o lucrare scrisă pentru a fi reprezentată pe scenă, cu un conţinut grav, conflicte puternice şi cu un deznodământ trist.

Zoe Dumitrescu Buşulenga a remarcat influenţele shakespeariene asupra Trilogiei Moldovei, afirmând că, la fel ca în Iulius Cezar, conspiraţia apare în Apus de soare încă de la începutul piesei, conspiratorii discutând despre slăbiciunea împăratului, respectiv a domnitorului.

În privinţa semnelor prevestitoare, acestea apar în întreaga dramaturgie istorică (şi nu numai), dar aici nu se poate vorbi despre influenţa anume a unui text, ci de o tradiţie în ceea ce priveşte construirea textului dramatic.[1]

Titlul piesei reprezintă o metaforă care ilustrează drama morţii lui Ştefan cel Mare ce este asemănată cu apusul soarelui Moldovei.

Apus de soare prezintă perioada 1503 - 1504 din istoria Moldovei.
Similare
RECOMANDĂRI