România participă în premieră la Misiunea Resolute Support în Afganistan
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

România participă în premieră la Misiunea Resolute Support în Afganistan

Un detaşament de 60 de puşcaşi marini din Regimentul 307 Infanterie Marină al Forţelor Navale Române încep din această săptămână detaşarea în teatrul de operaţii Afganistan, după cinci luni de la formarea acestei structuri şi pregătirea specifică pentru zona de operaţii.

Participarea la misiunea Resolute Support este o premieră pentru Infanteria Marină română.

“Infanteriştii marini alături de ceilalţi colegi din cadrul Batalionului de Protecţia Forţei s-au antrenat încă din luna septembrie. Odată cu încheierea selecţiei şi constituirea detaşamentului cu 5 luni în urmă, cei 60 de puşcaşi marini din cadrul Regimentului 307 Infanterie Marină au început pregătirea specifică în vederea dislocării în Teatrul de Operaţii Afganistan. Militarii nostri augmentează structura de forţe a Batalionului 300 Protecţia Forţei „Sfântul Andrei” din Galaţi”, a declarat pentru Monitorul Apărării şi Securităţii (MAS) locotenentul-colonel Dumitru Todosiuc, comandantul Regimentului 307 Infanterie Marină din Forţele Navale Române.

În ceea ce priveşte instruirea infanteriştilor marini pentru Afganistan, locotenentul-colonel Todosiuc a detaliat următoarele:
“Puşcaşii marini au parcurs mai multe module de instruire specifică teatrului de operaţii din Afganistan, unde misiunile sunt diferite faţă de cele pentru care ne antrenăm în mod obişnuit acasă.
Chiar dacă o parte din specificul instrucţiei desfăşurate la Galaţi şi în alte poligoane din ţară, a fost similar cu ceea ce facem noi, şi aici mă refer la pregătire fizică, marşuri de instrucţie sau trageri de luptă,  au fost multe alte module cu caracter de noutate, precum instrucţia colectivă specifică, pregătirea pentru contracararea dispozitivelor explozive improvizate, acţiunile specifice  pentru neutralizarea unui astfel de dispozitiv sau aplicarea şi validarea tehnicilor, tacticilor şi procedurilor  specifice teatrelor de operaţii.

Odată cu încheierea ultimei perioade de pregătire desfăşurată în Cincu, la Centrul Naţional de Instruire Întrunită GETICA”, militarii Batalionului 300 Protecţia Forţei printre care şi cei 60 de puşcaşi marini încep detaşarea în teatrul de operaţii Afganistan pentru o perioada de 6 luni”.

„Participarea unui detaşament de infanterişti marini în cadrul misiunii NATO Resolute Support reprezinta o mare responsabilitate şi o premieră pentru noi. După doua misiuni executate în Kosovo şi participarea la foarte multe exerciţii naţionale şi internaţionale, avem ocazia acum de a ne perfecţiona, de a adăuga un plus de valoare şi de a ne creşte nivelul de pregătire prin această misiune în Afganistan”, a mai spus, pentru MAS, locotenentul-colonel Dumitru Todosiuc, comandantul Regimentului 307 Infanterie Marină. 

Detaşările în teatrul de operaţii Afganistan au loc până la jumătatea lunii februarie.
 
Similare
RECOMANDĂRI