Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

România: Prima Casă devine program social, iar perioada pentru achitarea împrumutului se reduce la maximum 20 de ani. Care sunt celelalte modificări

Guvernul României modifică criteriile de acordare a creditelor prin acest program. Va fi unul social şi nu vor mai putea accesa bani cei cu venituri mari, iar termenul pentru achitarea datoriei poate fi de maximum 20 de ani, faţă de 30, cât este în prezent. În schimb, dobânda ar urma să fie una fixă şi va fi diferenţiată în funcţie de câţi membri are familia.

În noua variantă, programul se va numi O familie, o casă. Şi va permite cumpărarea unor locuinţe cu cel puţin două camere şi o suprafaţă maxima de 100 de metri pătraţi, cu ajutorul creditelor garantate de stat, într-o proporţie mai mare decât prin Prima Casă.

Dobânda va fi fixă, de cel mult 5,5 % pe an. Deocamdată nu sunt stabilite clar plafoanele de venituri pentru beneficiari, ci doar limite care permit cumpărătorilor să primească subvenţii pentru dobândă. Acestea variază între 6.000 de lei individual şi 9.000 de lei pentru o familie cu doi sau mai mulţi copii.

Perioada pentru achitarea împrumutului se va reduce la maximum 20 de ani, faţă de 30, cât a fost până acum. Iar avansul poate fi între 5 şi 10% din suma solicitată.

Executivul a alocat pentru acest an două miliarde de lei pentru programul "Prima Casă", aceeaşi sumă ca în 2018. În primele luni au fost aprobate aproximativ patru mii de cereri, după ce anul trecut s-au cumpărat 27 de mii de locuinţe prin acest program.

Similare
RECOMANDĂRI