Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Schimb de informaţii pe marile dosare. Obiective în domeniul concurenţei pentru Preşedinţia României la Consiliul UE

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a anunţat la Bruxelles că, în cele şase luni ale Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, va promova transpunerea în legislaţiile ţărilor membre a directivei concurenţei. Un alt obiectiv este legat de reglementarea comerţului online. Amănunte în corespondenţa de la Lucian Pîrvoiu.

Noua directivă a Concurenţei conferă puteri sporite instituţiilor abilitate să investigheze practicile care împiedică libera concurenţă pe piaţă.

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei: Amenzile rămân şi ele la fel, în schimb se întăresc puterile de investigare ale autorităţilor din concurenţă şi se clarifică colaborarea lor cu autorităţile de investigaţie penală, parchetul.

Astfel, în cazul în care o investigaţie se desfăşoară în acelaşi timp în mai multe state membre, acestea vor putea schimba informaţii între ele pentru o rezolvare cât mai rapidă a dosarului respectiv.

Un alt domeniu de mare interes pentru Consiliul Concurenţei este reglementarea comerţului online, care nu de puţine ori creează probleme consumatorilor.

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei: Vom sprijini Guvrnul, în speţă Ministerul Economiei, pentru a finaliza negocierile la timp privind noul regulament ce vizează relaţia între platformele pe care se desfăşoară comerţul online şi agenţii economici, companiile care fac vânzările.

Timpul este scurt. În ciuda faptului că preşedinţia română durează şase luni, toate negocierile trebuie încheiate înainte de alegerile pentru Parlamentul European, adică cel mai târziu până în luna aprilie a lui 2019.

Similare
RECOMANDĂRI