Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Un sistem anti-cutremur, creat de japonezi, se activează la cutremur şi protejează cel mai valoros exponat al muzelui Antipa din Bucureşti

Un sistem anti-cutremur folosit în premieră în Europa a fost pus in functiune la Muzeul Antipa din Bucureşti. Aparatura va proteja cel mai valoros exponat al muzelui: scheletul unui mamut care a dispărut cu peste două milioane de ani în urmă.

Este o masă care simulează mişcarea solului. Asta este partea neprotejată şi asta este partea protejată (care se răstoarnă). După cum vedeţi aici se dărâma obiecte din vitrină, apoi vitrina cu totul.
 
Aşa funcţionează sistemul anti-cutremur implementat de japonezi. În momentul unui cutremur cu o magnitudine mai mare de 4, sistemul se activează şi izolează complet obiectul protejat
 
„În Japonia, în Kyoto, avem multe monumente, statui ale lui Buddha protejate cu ajutorul acestei tehnologii. Această aplicaţie nu se limitează la atât. Chiar şi după un dezastru natural, continuă să funcţioneze”, declară Daisuke Kudo, reprezentantul echipei japoneze.
 
Noul sistem protejează unul dintre cele mai preţioase specimene din patrimoniul naţional, scheletul de Deinotherium gigantissimum. Uriaşul mamut de peste 4 m înălţime şi aproape tot atât - lungime poate fi admirat încă de la intrarea în holul central al muzeului. Aproape 9 luni de muncă laborioasă au fost necesare pentru ca scheletul să fie restaurat după cutremurul din 4 martie 1977.
 
„A fost primul schelet al acestei specii descoperite în lume. Cel mai complet la acea vreme. Continuă să fie şi astăzi unul dintre cele mai complete. Aceste specimene când sunt descoperite pentru prima dată, se numesc în zoologie „specimene tip”. Adică e cel mai important exemplar al speciei respective”, precizează Luis Ovidiu Popa, directorul Muzeului Grigore Antipa din Bucureşti.
 
Tehnologia implementată de japonezi protejează deja colecţii de artă, obiecte de patrimoniu naţionale, servere şi spaţii de stocare a datelor în Japonia şi America. A trecut proba a două cutremure majore în Japonia. Muzeul dispune şi de un dispozitiv pentru demonstraţii: o replică în miniatură cu ajutorul căreia vizitatorii pot testa şi experimenta tehnologia.
Similare
RECOMANDĂRI