Vicepremier român, la Washington: Am primit asigurări că, în calitate de partener strategic, SUA vor fi în continuare alături de România
Sursa foto:agerpres.ro Vizualizari:

Vicepremier român, la Washington: Am primit asigurări că, în calitate de partener strategic, SUA vor fi în continuare alături de România

Viceprim-ministrul Ana Birchall a avut vineri la Washington DC o întrevedere cu John Bolton, consilierul preşedintelui SUA pentru siguranţă naţională, în care au fost discutate şi recentele declaraţii ale oficialilor Federaţiei Ruse privind facilităţile defensive de la Deveselu, scrie Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis de Executiv, vicepremierul Ana Birchall a reiterat rolul esenţial al Parteneriatului Strategic în ce priveşte politica externă şi securitatea României, precum şi angajamentul Guvernului Dăncilă că România va fi în continuare un partener strategic de încredere al Statelor Unite.

În acest context, au fost discutate şi recentele declaraţii ale oficialilor Federaţiei Ruse privind facilităţile defensive de la Deveselu. Ana Birchall a subliniat importanţa pe care România o acordă securităţii în Flancul estic şi în regiunea Mării Negre.

"Am discutat cu John Bolton despre gravele acuzaţii ale Federaţiei Ruse la adresa ţării noastre, prin care este solicitată distrugerea de către SUA a scutului antirachetă de la Deveselu. Am primit asigurări că, în calitate de partener strategic şi de aliat în cadrul NATO, SUA vor fi în continuare alături de România. Consolidarea prezenţei în regiunea Mării Negre, inclusiv pentru contracararea influenţei maligne a Rusiei, este un obiectiv comun. România contează în continuare pe sprijinul SUA inclusiv pentru creşterea nivelului de conştientizare cu privire la riscurile de securitate din această regiune. Marea Neagră are o importanţă geostrategică deosebită iar cooperarea strânsă în regiune este esenţială din perspectiva gestionării provocărilor actuale de securitate", a declarat Ana Birchall.

Viceprim-ministrul român a evidenţiat importanţa acordată de ţara noastră securităţii energetice şi securităţii cibernetice, teme pe care ţara noastră doreşte să le avanseze pe agenda europeană, inclusiv în contextul exercitării Preşedinţiei rotative a Consiliului UE.

"Ţara noastră este o susţinătoare puternică a formatelor de cooperare regională care pot aduce valoare adăugată în domenii precum securitatea energetică, interconectivitatea reţelelor şi a coridoarelor de transport", a subliniat Birchall.

De asemenea, vicepremierul a punctat priorităţile României în exercitarea Preşedinţiei Consiliului UE, evidenţiind importanţa consolidării relaţiei transatlantice.

În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au apreciat nivelul excelent al cooperării în cadrul Parteneriatului Strategic România-SUA şi implicarea administraţiei preşedintelui american Donald Trump în promovarea legăturilor strânse dintre cele două ţări, se mai menţionează în comunicat. 
Similare
RECOMANDĂRI