Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

VIDEO. În 2017, România a finanţat zeci de proiecte în domeniile educaţie, cultură şi sănătate

România continuă să fie prietenul fidel al Republicii Moldova şi principalul său partener economic. O demonstrează şi susţinerea financiară primită de peste Prut în 2017. Fondurile nerambursabile au fost investite în domenii precum educaţie, cultură, sănătate şi infrastructură. Mai mult, Guvernul de la Bucureşti a transferat în conturile Ministerului Finanţelor de la Chişinău şi ultima tranşă de 40 de milioane de euro din împrumutul de 150 de milioane de euro.

Cea mai profitabilă investiţie este cea în viitor, în copii, în formarea lor. Grădiniţele din Republica Moldova au început să se schimbe la faţă după ce România s-a implicat în modernizarea lor. Investiţiile constante au rezultate vizibile şi pe parcursul anului 2017. Cele 26 de milioane de euro oferite de Guvernul român au ajuns în fiecare raion din Republica Moldova. Peste două sute de mii de persoane, copii şi educatori, beneficiază acum de condiţii europene.

Până acum, fiecare a doua instituţie preşcolară din Republica Moldova a fost renovată cu ajutorul financiar al poporului român.

Şi elevii din Republica Moldova au avut parte de surprize în acest an. Alte 96 de microbuze şcolare donate de Guvernul României au ajuns la instituţiile de învăţământ.
 
La Rezina şi Soroca au mers şase microbuze, în regiunea transnistreană – trei, iar altele patru au ajuns în Găgăuzia.
 
Şi pentru anul de studii 2017 – 2018, Guvernul României a pus la dispoziţia tinerilor din Republica Moldova peste 5500 de burse pentru toate nivelurile de şcolarizare. Aproape 3200 de burse au fost oferite pentru studii superioare. Tinerii vor să înveţe peste Prut.
 
Şi în 2017 Amabasada României la Chişinău a continuat să încurajeze excelenţa şi performanţa.
 
S-a investit mult şi în sănătate. Cu sprijinul financiar al Guvernului de la Bucureşti au fost renovate mai multe secţii ale Centrului Mamei şi Copilului - endocrinologie, alergologie, urologie, cardiologie, departamentul imagistică, radiologie şi laborator, dar şi spaţii din cadrul Clinicii Pediatrice.
 
Şi când vorbim despre proiecte sectoriale, atunci putem oferi ca exemplu dotarea Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor cu două laboratoare moderne cu care se pot depista gripa aviară sau reziduuri de pesticide din plante şi sol. Acestea vor facilita şi exportul produselor din Republica Moldova pe piaţa din Uniunea Europeană.

Şi cultura din Republica Moldova rămâne o prioritate pentru România. Pe lângă numeroase proiecte între teatrele de pe ambele maluri ale Prutului şi cele realizate de Institutul Cultural Român de la Chişinău, s-au făcut investiţii mari şi în arhitectură. Sala cu Orgă este o dovadă în acest sens. Un milion de euro a oferit poporul român pentru a restaura demisolul, fundaţia, faţada şi acoperişul cladirii.
 
România dă asigurări că va continua să susţină Republica Moldova şi în 2018.
Similare
RECOMANDĂRI