SANDU SCOBIOALA

SANDU SCOBIOALA

Din 2019, Sandu Scobioala se alătură echipei MATINALII, care dă tonul dimineţilor la TVR MOLDOVA.

Timp de 2 ani, Sandu a prezentat emisiunea OBIECTIV COMUN, care se difuzează de luni până vineri de la ora 17:00.

"Prima mea interacţiune cu televiziunea a fost, la fel, în cadrul unei emisiuni matinale. Acolo m-am obişnuit să mă trezesc dimineaţa devreme şi am înţeles sensul proverbului "Cine se trezeşte de dimineaţă, departe ajunge!”. Asta pentru că zilele sunt mai lungi, mai pline de viaţă, mai vesele. După acea experienţă, viaţa mi-a oferit noi provocări, atât în calitate de reporter, cât şi de prezentator, iar domeniile în care m-am aventurat au făcut parte din tot spectrul jurnalistic: economic, politic şi social. Din aceste experienţe am învăţat continuu şi am evoluat. Dar, pentru că prima dragoste nu se uită niciodată, divertismentul m-a ales din nou. Din clipa când am intrat în familia MATINALII, am retrăit fiorii primelor întâlniri cu televiziunea. Sunt pregătit pentru fapte noi şi sper că telespectatorii îmi vor rămâne fideli, în fiecare dimineaţă, la TVR MOLDOVA" spune Sandu Scobioala.

RECOMANDĂRI