Cercetătorii au identificat patru lumi din Sistemul Solar care ar putea să adăpostească viaţă
Sursa foto:descopera.ro Vizualizari:

Cercetătorii au identificat patru lumi din Sistemul Solar care ar putea să adăpostească viaţă

Recent, oamenii de ştiinţă au descoperit fosfină în atmosfera planetei Venus. Biosfera Pământului conţine toate ingredientele cunoscute necesare vieţii aşa cum o cunoaştem noi. În linii mari, acestea sunt: apă lichidă, cel puţin o sursă de energie şi o serie de elemente şi molecule utile din punct de vedere biologic.

 Dar descoperirea recentă a fosfinei, cu posibile origini biologice, în norii lui Venus ne aminteşte că unele dintre aceste ingrediente există şi în alte părţi ale sistemului solar. Oamenii de ştiinţă au identificat patru lumi, planete şi sateliţi, care prezintă unele dintre elementele necesare vieţii, notează Science Alert.
 

1. Marte

Marte este una dintre cele mai asemănătoare planete cu Pământul din Sistemul Solar. Are o zi de 24,5 ore, calote polare care se extind şi se contractă cu anotimpurile şi o gamă largă de forme de relief care au fost sculptate de apă de-a lungul istoriei sale. Detectarea unui lac sub calota de gheaţă polară sudică şi metan în atmosfera marţiană, care variază în funcţie de anotimpuri şi chiar de momentul zilei, fac din Marte un candidat foarte interesant pentru descoperirea vieţii. Metanul este semnificativ deoarece poate fi produs prin procese biologice, cu toate acestea, sursa reală a metanului de pe Marte nu este încă cunoscută.

Este posibil ca viaţa să fi câştigat existat pe Marte, date fiind dovezile că planeta a avut odată un mediu mult mai blând. În prezent, planeta are o atmosferă foarte subţire, formată aproape în întregime din dioxid de carbon. Aceasta oferă o protecţie redusă împotriva radiaţiilor solare şi cosmice. Dacă Marte a reuşit să reţină unele rezerve de apă sub suprafaţa sa, nu este imposibil ca viaţa să mai existe.

2. Europa

Acest satelit a fost descoperit de Galileo Galilei în 1610, împreună cu celelalte trei luni mai mari ale lui Jupiter. Este puţin mai mic decât Luna Pământului şi orbitează în jurul gigantului gazos la o distanţă de aproximativ 670.000 km o dată la 3,5 zile.Europa este strânsă în mod constant şi întinsă de câmpurile gravitaţionale concurente ale lui Jupiter şi ale celorlalte luni galileene, un proces cunoscut sub denumirea de maree.

Cercetătorii cred că această lună este o lume activă din punct de vedere geologic, precum Pământul, deoarece puternica flexiune a mareelor îi încălzeşte interiorul stâncos şi metalic şi îl  menţine parţial topit.Suprafaţa Europei este o întindere vastă de gheaţă sub care se află un strat de apă lichidă, un ocean global, care este împiedicat să îngheţe de către energia mareelor. În fundul acestei lumi oceanice s-ar putea găsi guri de aerisire hidrotermale şi vulcani, pe Pământ, astfel de caracteristici susţin adesea ecosisteme foarte bogate şi diverse.

3. Enceladus

La fel ca Europa, Enceladus este o lună acoperită de gheaţă şi cu un ocean subteran de apă lichidă. Enceladus orbitează în jurul lui Saturn şi a ajuns pentru prima dată în atenţia oamenilor de ştiinţă ca o lume potenţial locuibilă în urma descoperirii prin surprindere a unor gheizere enorme lângă polul sud al lunii. Aceste jeturi de apă scapă prin fisurile mari de la suprafaţă şi, având în vedere câmpul gravitaţional slab al lui Enceladus, se pulverizează în spaţiu.  Cercetătorii susin că acestea sunt indicii ale existenţei apei în formă lichidă.

Nu numai că apa a fost detectată în aceste gheizere, ci şi o serie de molecule organice şi, la fel de important, mici particule de silicat care pot fi prezente numai dacă apa oceanică a fost în contact fizic cu fundul oceanului stâncos la o temperatură de cel puţin 90 de grade Celsius. Aceasta este o dovadă foarte puternică a existenţei orificiilor hidrotermale pe fundul oceanului, oferind chimia necesară vieţii şi surse localizate de energie.

4. Titan

Titan este cea mai mare lună a lui Saturn şi singura lună din sistemul solar cu o atmosferă substanţială. Prezintă o ceaţă groasă portocalie formată din molecule organice complexe şi un sistem meteo care are la bază metanul în locul apei, complet cu ploi sezoniere, perioade uscate şi dune de nisip de suprafaţă create de vânt.

Atmosfera este formată în principal din azot, un element chimic important utilizat în construcţia proteinelor în toate formele de viaţă cunoscute. Observaţiile radar au detectat prezenţa râurilor şi lacurilor de metan lichid şi etan şi, eventual, prezenţa criovulcanilor, caracteristicile acestora sunt asemănătoare vulcanilor de pe Pământ, cu precizarea că erup apă lichidă şi nu lavă.

La o distanţă atât de enormă de Soare, temperaturile de suprafaţă de pe Titan sunt extrem, în jur de -180 grade Celsius, mult prea reci pentru apa lichidă. Cu toate acestea, substanţele chimice abundente disponibile pe Titan au ridicat speculaţiile că formele de viaţă, care ar putea avea o chimie fundamental diferită de organismele terestre, ar putea exista acolo.

Similare
RECOMANDĂRI