Facebook va deveni un „cimitir digital” până în anul 2070
Sursa foto:descopera.ro Vizualizari:

Facebook va deveni un „cimitir digital” până în anul 2070

În următorii 50 de ani, Facebook va deveni un adevărat „cimitir digital”, deoarece numărul utilizatorilor decedaţi îl va depăşi pe cel al utilizatorilor vii, până în anul 2070.

Un nou raport al academicienilor OII (Oxford Internet Institute) - parte a Universităţii Oxford - analizează două scenarii extreme.

Primul presupune că niciun utilizator nou nu s-a alăturat reţelei în 2018. Al doilea presupune că Facebook va creşte în continuare cu 13% pe an, la nivel global, până când piaţa se va sătura.

Realitatea va fi undeva la mijloc. În primul scenariu, cel puţin 1,4 miliarde membri vor muri înainte de 2100 şi numărul celor morţi îl va depăşi pe cel al viilor în 2070.

Totuşi, dacă Facebook menţine aceeaşi creştere - numărul celor decedaţi va ajunge la 4,9 miliarde până la sfârşitul secolului, scrie descopera.ro.

Cercetătorii au avertizat că acest trend ar putea avea impact asupra „moştenirii digitale” în viitor.

În fiecare lună, potrivit Facebook, peste 30 miloane de utilizatori vizualizează conturile unor persoane decedate.

Similare
RECOMANDĂRI