FOTO. Un satelit de pe Terra a putut obţine o imagine mai clară a lui Neptun chiar şi decât telescopul spaţial Hubble
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

FOTO. Un satelit de pe Terra a putut obţine o imagine mai clară a lui Neptun chiar şi decât telescopul spaţial Hubble

Un telescop pe Terra a obţinut imagini cu Neptun, cel puţin la fel de clare ca cele obţinute de telescopul spaţial Hubble. Secretul a constat în eliminarea efectelor optice ale atmosferei terestre.

Publicate de ESO (European Southern Observatory) pe 18 iulie, imaginile provin de la un nou sistem de observaţie al VLT (Very Large Telescope) din Chile. Instrumentul foloseşte patru lasere pentru a elimina neclarităţile cauzate de atmosfera terestră, relatează Science News.

Sistemul reprezintă o versiune a opticii adaptive, o metodă prin care astronomii au folosit-o pentru a focaliza telescoapele. Laserele creează „stele” artificiale a căror dimensiune şi luminozitate sunt cunoscute; ceea ce le dă savanţilor o cale de a măsura modul în care atmosfera distorsionează perspectiva reală a stelelor îndepărtate în orice moment. Apoi, motoare mici schimbă orientarea oglinzii telescopului în timp real pentru a corecta poziţia în funcţie de distorsiuni, permiţând o vedere autentică a cerului.

În stânga este imaginea cu Neptun realizată cu noua tehnică, iar în dreapta este imaginea obţinută fără tehnica de focalizare. Credit: P. Weilbacher/AIP, ESO

Imaginile realizate de telescopul din Chile sunt cel puţin la fel de bune ca cele obţinute din spaţiu, ceea ce este o veste excelentă, întrucât Hubble are o viaţă limitată, iar viitoarele telescoape spaţiale nu vor crea imagini în spectrul vizibil de lumină. Cu ajutorul opticii adaptive, telescoapele de la sol vor putea prelua sarcinile telescopului spaţial Hubble.

Similare
RECOMANDĂRI