Fumatul pasiv ia milioane de vieţi. Unul din zece adulţi susţine că a fost expus fumului în spaţii închise
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Fumatul pasiv ia milioane de vieţi. Unul din zece adulţi susţine că a fost expus fumului în spaţii închise

Avem o lege care nu permite fumatul în restaurante, baruri sau instituţii, însă este încălcată. O arată rezultatele unui studiu privind consumul de tutun la adulţi în România. Fumatul pasiv este periculos. Anul trecut, 5,8 milioane de oameni au spus că au fost expuşi fumului de tutun acasă iar alte câteva sute de mii la serviciu. 1,2 milioane de oameni din întreaga lume mor în fiecare an din cauza fumatului pasiv.

Unul din zece adulţi care lucrează în spaţii interioare susţine că a fost expus la fumul de tutun la locul de muncă, în 2018. Adică sute de mii de oameni.

Au inhalat fum de ţigară şi cei care au ajuns în clădiri guvernamentale, spitale, universităţi, restaurante, baruri şi cluburi de noapte ori care au mers cu mijloacele de transport în comun. Locuri în care, de altfel, fumatul este interzis.

Alarmant este şi procentul nefumătorilor expuşi la fumul de tutun acasă.

Medicii atrag atenţia că fumătorii pasivi pot face infarct miocardic sau acutizări de astm ori bronşită.

Aproape toţi românii sunt conştienţi că fumatul duce la boli grave însă 5,6 milioane de oameni au acest viciu.

Copiii sunt primii afectaţi pentru că mulţi părinţi fumează în casă. Iar când cresc, ajung să aibă acest viciu care omoară anual 7 milioane de oameni din lume.

Medicii şi ONG-urile cer ca prevederile legii anti fumat să fie extinse şi asupra produselor cu tutun încălzit şi a ţigărilor electronice.

Similare
RECOMANDĂRI