În ciuda entuziasmului, ne vor trebui mii de ani pentru a coloniza planeta Marte
Sursa foto:Playtech.ro Vizualizari:

În ciuda entuziasmului, ne vor trebui mii de ani pentru a coloniza planeta Marte

Ultimii ani au înregistrat creşterea interesului şi a eforturilor legate de colonizarea planetei roşii. Avansurile tehnologice, dar şi dedicarea unor figuri publice către eforturile de colonizare a planetei Marte au creat senzaţia că acest lucru ne este, într-o mică sau mai mare măsură, la îndemână. 

Elon Musk, una dintre figurile centrale ale acestor eforturi, speră chiar că aşezările umane pe planeta roşie vor deveni o realitate în timpul vieţii sale.

În ciuda entuziasmului, trebuie să privim acest proiect cu realism, iar atunci când facem asta, o să ajungem la concluzia că colonizarea unei alte planete are o multitudine de aspecte pe care încă nu le-am rezolvat. De aceea, oamenii de ştiinţă sunt de părere că vor mai trece câteva mii de ani până să putem face asta, notează Descopera.

Una dintre problemele pe care oamenii de ştiinţă trebuie să le rezolve este legată de protecţia astronauţilor în timpul zborului către Marte de radiaţiile cosmice. De asemenea, aceste radiaţii ridică probleme în timpul unei misuni limitate pe planeta roşie, dar şi pentru o şedere permanentă.

O altă problemă este legată de microgravitaţie, călătoria către Marte ar putea să dureze chiar şi un an cu tehnologia actuală, după calculele efectuate de NASA. În aceste condiţii, pentru sănătatea astronauţilor, este foarte importantă existenţa unei atracţii gravitaţionale asemănătoare cu cea a Terrei pentru a-şi menţine starea de sănătate.

În ceea ce priveşte fondarea unei colonii marţiene, care să producă generaţie după generaţie de locuitori, diferenţa de gravitaţie ar putea conduce la reducerea nivelului de calciu din oasele femeilor însărcinate, iar asta s-ar putea traduce prin fracturi ale coccis atunci când naşterile vor avea loc.

Similare
RECOMANDĂRI