Molecule nemaivăzute până acum în spaţiu au fost descoperite de cercetători printre stele
Sursa foto:descopera.ro Vizualizari:

Molecule nemaivăzute până acum în spaţiu au fost descoperite de cercetători printre stele

În spaţiul dintre stele, în praful din care acestea se nasc, oamenii de ştiinţă au descoperit molecule care nu au mai fost văzute până acum în spaţiul cosmic.

Descoperirea emisiilor într-un nor stelar marchează prima oară când specii specifice dintr-o clasă de molecule cunoscută drept hidrocarbură aromatică policiclică sunt identificate în spaţiu. Descoperirea ar putea ajuta la elucidarea misterului privind cum şi unde se formează aceste molecule.
 

„Am crezut mereu că hidrocarburile aromatice policiclice se formează în atmosferele stelelor moarte. În acest studiu, noi le-am găsit în norii reci şi întunecaţi, acolo unde stelele nici nu au început să se formeze încă”, a explicat Brett McGuire, astrochimist la MIT.

Hidrocarburile aromatice policiclice există şi pe Pământ

Hidrocarburile aromatice policiclice (HAP) nu sunt chiar rare. Aici pe Pământ, acestea apar destul de frecvent. Pot fi găsite în uleiuri (alcătuite din organisme moarte supraîncălzite precum alge şi zooplancton) şi cărbune (alcătuite din plante moarte supraîncălzite).

Originile hidrocarburilor aromatice policiclice pot fi şi non-biologice. De fapt, din câte ştim, majoritatea HAP din Univers au origine abiotică. Analizele anterioare au sugerat că în jur de 15% din totalul de carbon dintre stelele din galaxiile similare cu a noastră este situat în HAP, iar mare parte din acesta pluteşte în spaţiul dintre stele, în mediul interstelar.

Un nor molecular rece şi dens din constelaţia Taurul

Cu toate acestea, până acum nu aveam decât o semnătură care ne spunea că hidrocarburile aromatice policiclice sunt acolo. Ce nu ştiam este ce molecule individuale pot fi găsite în gazul interstelar.

„Acum, pentru prima oară, avem o imagine directă a chimiei care ne va permite să studiem în detaliu modul în care acest rezervor masiv de carbon reacţionează şi evoluează prin procesul de formare de stele şi planete”, a adăugat McGuire.

Oamenii de ştiinţă s-au concentrat pe norul molecular Taurus (TMC-1). Acesta este un nor molecular rece şi dens din constelaţia Taurul, situat la aproximativ 430 de ani-lumină distanţă de Terra. Norii moleculari sunt locul în care se formează stele, fiind uneori numiţi şi pepiniere de formare a stelelor.

Molecule care nu se aseamănă cu nimic detectat până acum

Totuşi, modelele cercetătorilor nu au putut prezice ce aveau să descopere în norul TMC-1. Bineînţeles, unele HAP erau de aşteptat, însă abundenţa era de o magnitudine neaşteptată, potrivit Science Alert.

„Am dat peste un set complet nou de molecule care nu se aseamănă cu nimic detectat până acum. Ne va schimba complet înţelegerea privind modul în care aceste molecule interacţionează între ele. Are numeroase repercusiuni. Atunci când aceste molecule cresc îndeajuns de mult încât devin seminţele prafului interstelar, acestea pot afecta compoziţia asteroizilor, cometelor şi planetelor”, a mai precizat McGuire.

Similare
RECOMANDĂRI