Samsung doreşte să realizeze un smartphone acoperit de ecran aproape în totalitate
Sursa foto:Descopera Vizualizari:

Samsung doreşte să realizeze un smartphone acoperit de ecran aproape în totalitate

Cu toate progresele făcute recent cu tehnologia ecranelor OLED, crearea unui smartphone acoperit de ecran pe toate cele patru laturi nu pare chiar atât de improbabilă.

Companiile care produc smartphone adoră să-şi etaleze creaţiile cu ecran fără margini, curbat, sau chiar mai multe ecrane. Aceştia recurg la modificări software, în cazurile extreme,  scopul fiind de a extinde funcţionalitatea versiunii de Android, dar nimeni nu poate ignora compatibilitatea cu aplicaţiile de mobil, create pentru produse smartphone cu design convenţional. Astfel, al doilea ecran adăugat pe spatele telefoanelor din seria Vivo Nex 2 funcţionează doar ca înlocuitor pentru cel aflat la partea din faţă. Încadrarea pozelor obţinute în modul portret este doar un caz izolat în care funcţionalitatea este extinsă cu ajutorul unei aplicaţii de captură special creată pentru acest telefon, scrie descopera.ro.

Samsung nu a riscat prea mult, introducerea designului cu ecran curbat având raţiuni pur estetice, majoritatea aplicaţiilor de Android ignorând forma ecranului. Saltul la un design care prevede mularea ecranului pe toate cele patru laturi ale carcasei complică lucrurile, impunând modificări ample asupra interfeţei Android, atingând aspecte cum ar fi afişarea mesajelor de notificare şi chiar substituirea tastelor Power/Volum cu replici virtuale.

Similare
RECOMANDĂRI