SpaceX a schimbat denumirea rachetei ce va transporta oameni pe Marte
Sursa foto:descopera.ro Vizualizari:

SpaceX a schimbat denumirea rachetei ce va transporta oameni pe Marte

Elon Musk a schimbat denumirea rachetei cu care plănuieşte să trimită oameni pe Marte. Uriaşa rachetă, reutilizabilă, BFR (Big Falcon Rocket) va fi redenumită Starship.

„Redenumim BFR în Starship”, a anunţat Musk pe Twitter la începutul săptămânii. „Compusă practic din două părţi: Starship va reprezenta treapta superioară şi Super Heavy este denumirea utilizată pentru propulsorul rachetei”, a mai adăugat miliardarul. 

Anterior, Musk a mai modificat denumirea rachetei, de la cea iniţială de Mars Colonial Transporter la Interplanetary Transport System în 2016 şi apoi la BFR, în septembrie 2017, scrie descopera.ro. În afară de modificarea denumirii, Musk a modificat şi design-ul rachetei ce seamănă în prezent cu unul din vechiculele utilizate de personajul animat Tintin. Acesta nefiind aspectul final al rachetei.

Racheta construită de SpaceX va fi cea mai puternică realizată până în prezent şi va avea capacitatea să transporte în jur de 100 de persoane în cadrul unei călătorii. De asemenea, vehiculul mai mare are ca scop transportarea oamenilor pe Lună, Europa, luna lui Jupiter, şi pe Enceladus, satelitul lui Saturn.

Dacă planul lui Musk va funcţiona, prima călătorie cu oameni la bord va avea loc la mijlocul anului 2020.

Similare
RECOMANDĂRI