1050 de persoane cu dizabilităţi ai aparatului locomotor vor beneficia de cărucioare noi
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

1050 de persoane cu dizabilităţi ai aparatului locomotor vor beneficia de cărucioare noi

1050 de persoane cu dizabilităţi ai aparatului locomotor vor beneficia de cărucioare fotoliu noi. Acestea sunt o donaţie în cadrul proiectului implementat de Asociaţia Obştească „Societatea Invalizilor din Republica Moldova”, din partea organizaţiei de binefacere “LDS Charities.Inc”, Statele Unite ale Americii (SUA) şi cu sprijinul Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.

La fel, organizaţia va oferi şi 360 cîrje antibraţ, 480 cîrje, 140 premergătoare şi 120 de suporturi anti-basculant. Toate cărucioarele vor fi repartizate beneficiarilor conform listelor prezentate de Centrul Republican Experimental de Protezare, Ortopedie şi Reabilitare (CREPOR).

În perioada 14-16 mai curent, 26 de tehnicieni şi terapeuţi au fost instruiţi de medici din SUA în procesul de evaluare, ansamblare şi ajustare a cărucioarelor fotoliu pentru fiecare solicitant individual.

Prezentă la evenimentul de repartizare a cărucioarelor fotoliu, secretarul de stat Viorica Dumbrăveanu a menţionat că ministerul susţine proiectele organizaţiilor neguvernamentale care se implică activ în asigurarea  integrării persoanelor cu dizabilităţi în societate.

Menţionăm că în anul 2019, Guvernul a  alocat 3,5 mln. lei pentru procurarea cărucioarelor de către  CREPOR.

Conform datelor CREPOR, circa 1010 persoane cu dizabilităţi ale aparatului locomotor sunt în lista de aşteptare pentru a fi asiguraţi cu cărucioare fotolii rulante.

Similare
RECOMANDĂRI