8 avantaje legislative prevăzute doar pentru femei
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

8 avantaje legislative prevăzute doar pentru femei

Egalitatea bărbaţilor şi femeilor din Moldova în faţa legii este prevăzută de Constituţia statului, dar există câteva avantaje legislative de care beneficiază doar femeile. De 8 martie noi am căutat şi găsit 8 exemple de acest gen.

1.Femeilor nu le poate fi aplicată detenţiunea pe viaţă

Indiferent de infracţiunea săvârşită, femeile nu pot fi trimise după gratii pentru toată viaţa. De acelaşi avantaj se bucură şi minorii. Acest lucru este prevăzut de art. 71, alin. 3 din Codul penal, scrie BIZLAW.MD

2.Femeilor care au copii cu vârsta de până la 8 ani nu le poate fi aplicat arestul contravenţional

Arestul contravenţional în cazurile prevăzute de lege nu poate fi aplicat femeilor care au copii cu vârsta de până la 8 ani. Bărbaţii nu benefeciază de acelaşi avantaj, chiar dacă se află în aceeaşi situaţie - au copii cu vîrsta de pînă la 8 ani. Măsura este statuată în art. 3, alin.  din Codul Contravenţional.

3.Femeile se pensionează mai devreme cu stagiu de cotizare mai mic

Pentru 2021 este prevăzut că femeile se pensionează la 59 ani şi 6 luni după 32 ani şi 6 luni de muncă, iar bărbaţii la 62 de ani după 34 de ani. Până în 2028 urma a fi egalată vârsta de pensionare pentru femei şi bărbaţi, iar până în 2024 a stagiului de cotizare. Însă, potrivit unor modificări legislative din decembrie 2020, din ianuarie 2022 vor intra în vigoare prevederi potrivit cărora se revine la vîrsta standard de pensionare de 62 de ani pentru bărbaţi şi de 57 de ani pentru femei. Totodată, se revine la stagiul complet de cotizare de 33 de ani pentru bărbaţi şi 30 de ani pentru femei.

4. Femeile pot obţine mai devreme dreptul la despăgubire pentru pierderea întreţinătorului

Potrivit art. 2031, alin. 2, lit. c, dreptul la despăgubire pentru pierderea întreţinătorului se recunoaşte femeilor care au împlinit vîrsta de 55 de ani şi bărbaţilor care au împlinit vîrsta de 60 ani.

5.Femeile beneficiază de sancţiuni disciplinare mai blânde după gratii

Potrivit Codului de executare, femeile condamnate nu pot fi izolate mai mult de 7 zile cu titlu de sancţiune disciplinară. În cazul condamnaţilor bărbaţi, termenul poate fi de 15 zile în penitenciarele de tip deschis sau semiînchis, şi de 20 de zile în penitenciarele de tip închis. Codul de executare mai prevede o serie de avantaje pentru femeile condamnate gravide sau femeile condamnate care au cu sine copii.

6.Asigurarea medicală

Până la începutul acestui an, doar femeile care exercitau în mod efectiv creşterea şi educarea a patru şi mai mulţi copii beneficiau de asigurare medicală acoperită de stat. De la 1 ianuarie au intrat în vigoare modoficări legislative care au pus taţii pe picior de egalitate cu mamele, după o hotărâre a Curţii Constituţionale. Curtea a notat că anumite diferenţieri aplicabile în cazul bărbaţilor şi al femeilor în favoarea femeilor sunt acceptabile, cu condiţia ca acestea să urmărească protecţia gravidităţii sau a maternităţii. 

7. Evidenţa militară

Potrivit Legii cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei, Femeile sînt luate în evidenţa militară  numai în cazul trecerii lor în rezervă după îndeplinirea serviciului militar prin contract şi excluse din evidenţa militară la atingerea vîrstei-limită de aflare în rezervă sau în alte cazuri prevăzute de lege. Bărbaţii sînt luaţi în evidenţa militară la atingerea vîrstei de 16 ani şi  excluşi din evidenţa militară la atingerea vîrstei-limită  de aflare în rezervă sau în alte cazuri prevăzute de lege. Aceeaşi lege mai prevede că serviciul militar este obligatoriu pentru toţi bărbaţii, cetăţeni ai Republicii Moldova, în timp ce femeile cu pregătire specială necesară pot îndeplini serviciul militar prin contract.

8. Facilităţi în cadrul alegerilor

În cadrul alegerilor parlamentare, potrivit Codului Electoral, un candidat independent femeie poate fi înregistrat dacă prezintă semnăturile a cel puţin 1.000 şi cel mult 2.500 de susţinători cu drept de vot. Regula generală prevede semnăturile a cel puţin 2.000 şi cel mult 2.500 de susţinători cu drept de vot pentru înregistrarea unui candidat independent.

Similare
RECOMANDĂRI