Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Academicianul Sergiu Ion Chircă, membru al Academiei Române, ar fi împlinit 85 de ani

Şi-a iubit neamul mai mult decât pe sine însuşi, s-a opus regimului sovietic de ocupaţie şi a spus cu voce tare că suntem români. A plecat, însă, la cele veşnice cu un vis neîmplinit–să vadă România Reîntregită. Vorbim despre academicianul Sergiu Chircă, care ar fi împlinit, astăzi, 85 de ani. Neobositul cercetător a fost comemorat la Academia de Studii Economie, instituţie la fondarea căreia a contribuit. 

Sergiu Chircă, Academician, membru de Onoare al Academiei de Române: „Soarta românilor basarabeni e în UE, prin România şi cu România împreună. Avem acelaşi sânge şi trebuie să avem acelaşi viitor.”
 
A fost convingerea de neclintit a doctorului în economie Sergiu Chircă, care şi-a început activitatea ştiinţifică la sfârşitul anilor 50 ai secolului trecut. Prin anii 60 deja realizează, în mare taină, un studiu în care vorbea despre deportarea forţei de muncă din RSSM prin Siberia şi Kazahstan, în locul băştinaşilor fiind aduşi aşa numiţii specialişti ruşi, care erau numiţi în cele mai importante funcţii. 
 
Lucia Chircă, soţia regretatului Sergiu Chircă: „Care primeau aici apartamente fără rând, erau consideraţi net superiori băştinaşilor noştri. Studiind, cercetând, a găsit multe lucruri care se făceau nedrept. El, totuşi, a avut curajul, îndrăzneala şi a scris toate astea.”
 
Sergiu Chircă, Academician, membru de Onoare al Academiei de Române: „Şi am publicat, dar a început calvarul.”
 
Se întâmpla în anul 1965, iar pentru că a spus un adevăr, Sergiu Chircă a fost considerat o persoană "antisovietică cu tendinţe naţionaliste". Soţia regretatului academician îşi aminteşte ce spunea atunci Sergiu Chircă în faţa unei adunări la Academia de Ştiinţe, la care participa şi conducerea comunistă de la Chişinău. 
 
Lucia Chircă, soţia regretatului Sergiu Chircă: „Mă căiesc foarte mult că această luptă a început abia acum şi nu mai de demult, că în această luptă eu sunt singur, dar eu am speranţa că de azi înainte mi se vor alătura foarte mulţi. A fost un luptător.”
 
Anatol Petrencu, doctor habilitat în istorie: „Personalitatea dumnealui nu se limitează doar la studii economice. A fost un luptător pentru identitatea naţională, un luptător pentru independenţa Republicii Moldova.”
 
Deşi a fost economist de profesie, era un activ promotor al valorilor şi demnităţii naţionale româneşti. A început să scrie publicistică, iar cărţile sale sunt destinate, în primul rând, celor care nu-şi cunosc rădăcinile.
 
Cărţile erau editate, inclusiv din contul indemnizaţiei pe care o primea în calitate de membru de onoare al Academiei Române. Unele volume le-a tradus în limbile engleză şi rusă şi le-a trimis la Casa Albă, la Vatican, cancelariei germane, dar şi la Kremlin.
 
Ultima carte pe care a reuşit să o scrie a fost Memoriu pentru Basarabia, editată în 2018. Inima academicianului a încetat să mai bată pe 28 august 2019, cu trei zile înainte de ziua independenţei Republicii Moldova, pentru care votase şi el, deşi era sigur că atunci se putea vota şi reunirea cu ţara.
 
Spera că-şi va vedea visul împlinit peste ani, dar nu a reuşit.
 
Iar ultimele cuvinte rostite de academicianul Chircă au fost, mai degrabă, un îndemn la luptă, povesteşte soţia.
 
Lucia Chircă, soţia regretatului Sergiu Chircă: „Noi vom reuşi, aşa a zis. Cât de frumos a trăit, tot atât de frumos a plecat.”
 
Sergiu Chircă, Academician, membru de Onoare al Academiei de Române: „Trebuie să luptăm. Eu sper că ne vom întoarce la rădăcinile noastre.”
Similare
RECOMANDĂRI