Acoperişurile a două instituţii de învăţământ din Tohatin şi Budeşti, distruse de vântul de acum câteva zile, vor fi reparate
Sursa foto:chisinau.md Vizualizari:

Acoperişurile a două instituţii de învăţământ din Tohatin şi Budeşti, distruse de vântul de acum câteva zile, vor fi reparate

Primăria municipiului Chişinău a alocat surse financiare pentru reparaţia acoperişurilor a două instituţii de învăţământ din localităţile suburbane Tohatin şi Budeşti, care au fost distruse de vântul puternic produs în data de 24 februarie, curent.

Decizia a fost luată în urma solicitărilor venite din partea administraţilor celor două localităţi din componenţa municipiului Chişinău.

Astfel, din Fondul de rezervă al municipalităţii, s-a decis alocarea a 299 400 mii de lei pentru reparaţia acoperişului gimnaziului Nr.74 „Viorel Găină", din comuna Tohatin.

Totodată, Primăria Chişinău va direcţiona suma de 46 632 mii de lei pentru reparaţia parţială a acoperişului de la mansarda grădiniţei „Viorel şi Viorica" din comuna Budeşti, afectat de vântul puternic de la începutul săptămânii curente.

În context, primarul general al municipiului Chişinău, Ion Ceban, a menţionat că lucrările de reparaţie la cele două instituţii trebuie să fie executate în termeni restrânşi şi calitativi pentru a nu afecta procesul educaţional. „Copiii au nevoie de condiţii bune pentru desfăşurarea procesului de studii, iar administraţia publică locală Chişinău va oferi tot sprijinul în acest sens", a spus edilul capitalei. 

Similare
RECOMANDĂRI