Adunarea generală a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii este orientată anul acesta asupra Africii
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Adunarea generală a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii este orientată anul acesta asupra Africii

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi-a inaugurat luni Adunarea generală cu accentul pus anul acesta asupra continentului african, atât pentru actualul focar al virusului Ebola din Republica Democratică Congo (RDC), dar şi ca exemplu că accesul universal la sănătate este posibil, relatează EFE.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a inaugurat reuniunea care are loc anual la Geneva în prezenţa miniştrilor şi autorităţilor din domeniul sănătăţii din 194 de ţări, între care şi România, şi la care preşedintele Rwandei, Paul Kagame, a participat ca orator invitat.

Şeful OMS a menţionat în discursul său interesul manifestat de autorităţile ţărilor din toate regiunile lumii şi diferitele niveluri de dezvoltare pentru obţinerea consilierii OMS în dezvoltarea sistemelor medicale la preţuri avantajoase, astfel încât să aibă acces cât mai multă lume. El a precizat în acest sens că ţări ca Japonia, China, Cuba, Danemarca, Omán, Arabia Saudită, Sri Lanka, Thailanda, Emiratele Arabe Unite şi Marea Britanie sunt "exemple vii că accesul la domeniul medical nu este un vis, este o realitate pentru multe ţări ale lumii de toate nivelurile şi indiferent de venit".

Totuşi Rwanda a fost prezentată ca exemplul cel mai relevant pentru accesul său la sistemul medical, bazat pe pregătirea de angajaţi medicali comunitari aflaţi în prima linie de atenţie acordată populaţiei. Tedros Adhanom, fost ministru al sănătăţii de externe al Etiopiei şi care anul trecut a asumat conducerea OMS, a făcut din accesul la sănătate universală prima din cele trei provocări strategice din planul organizaţiei pentru perioada 2019-2023.

Pentru anul acesta, conform acestui plan, un miliard de persoane în plus ar trebui să beneficieze de atenţie medicală. OMS, în calitate de gestionar şi consilier cel mai important din lume în domeniul medical şi de acţiune internaţională în cazuri de urgenţă, a răspuns anul trecut la 50 de situaţii urgente în 47 de ţări diferite printre care Bangladesh, Brazilia, Siria sau Nigeria.

Totodată, OMS este responsabil cu precalificarea medicamentelor şi vaccinurilor, pentru a garanta ca acestea sunt sigure şi eficiente, şi menţine o clasificare internaţională la zi a bolilor, ceea ce permite cunoaşterea motivelor pentru care oamenii se îmbolnăvesc şi pentru a putea astfel adapta sistemele medicale la aceste nevoi.

Cu privirea orientată spre ţările în dezvoltare, Tedros a declarat că OMS va acţiona pentru a inversa situaţii precum cele care prevalează de 33 de ani în diferenţa speranţei de viaţă care există între unele ţări sau îmbolnăvirile din cauza poluării aerului.

Despre noul focar de Ebola care afectează RDC, Tedros a recunoscut că este îngrijorător, mai ales pentru că a ajuns la un centru urban, dar a asigurat că acum organizaţia este mult mai pregătită decât în 2014 pentru a face faţă acestei situaţii, referindu-se la ultima epidemie de Ebola din Africa Occidentală, care a făcut multe victime în principalele ţări afectate.

El a confirmat în acest sens că luni au început vaccinările împotriva virusului Ebola în RDC, unde până la această dată s-au confirmat 46 de cazuri. Ministrul congolez al sănătăţii nu a fost prezent la prima zi de dezbateri, având în vedere că a participat la lansarea acestei campanii de imunizare condusă de personalul medical şi la care au avut acces cei care au intrat în contact cu persoanele contagiate.
Similare
RECOMANDĂRI