Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Aerul poluat a ajuns să fie a doua cauză care duce la boli grave în Republica Moldova

În Republica Moldova, aerul poluat a ajuns să fie a doua cauză care duce la boli grave, după fumat. Sunt aproape 5 mii de morţi anual conform autorităţilor care au făcut studii in baza protocoalelor Organizaţiei Mondiale a Sănătaţii. Cele mai poluate zone sunt Chişinău şi Bălţi, unde maşinile produc 88% din emisiile toxice. Noua conducere de la Ministerul Mediului recunoaşte că situaţia e gravă şi îşi doreşte să schimbe lucrurile.

Bolile aparatului respirator, cele cardiovasculare şi cancerul sunt favorizate şi se agravează din cauza aerului poluat.

ION ŞALARU, director-adjunct Agenţia pentru Sănătate Publică: „Avem bolile cornice respiratorie boala pulmonară abstructivă cronică, cum ar fi bolile cardiovasculare, cancerul deja există dovezi raportate şi publicate de OMS privind cancerul şi diabetul, ccirca 10 la sută.”

Specialişti spun că cei mai afectaţi sunt copiii şi persoanele care suferă de boli cronice. Doar dioxidul de azot, o adevărată ameninţare pentru sănătate, depăşeşte în Republica Moldova cu 50% normele admise. Multe substante poluante insă nu pot fi identificate cu tehnologia folosită în Republica Moldova.

ION ŞALARU, director-adjunct Agenţia pentru Sănătate Publică: „Modalitatea a sistemului de monitorizare a aerului în  Chişinău este învechit, la posture cele trei, avem o monitorizare de trei ori pe zi, cee ace e insuficient pentru a calcula correct nivelul de poluare, avem nevoie de staţii automate. Trebuie de întreprins măsuri atât de ordin legislative pentru a avea o relementare mai bună a calitatăţii aerului.”

Specialiştii spun că este necesară întervenţia cât mai rapidă a autorităţilor pentru a reduce poluarea mediului.

RODICA IORDANOV, secretar de stat,  Ministerul Mediului: „Toata lumea recunoste, noi si-o simtim după felul în care respirăm, ce respirăm.  Cu suportul parternerilor de dezvoltare sunt în proces de elaborarea mai multor acte normative. Vor fi stabilite 18 staţii de monitorizare a aerului inclusiv în municipalităţi oraşe. Zone aglomerate.  Avem nevoie nevoie de acele sisteme care lucrează în timp real on-line şi percep care sunt emisiile.”

Deşi 90 la sută dintre emisiile care contribuie la poluare se datorează automobilelor, din acest an, Republica Moldova a anulat restricţiile la importul de maşini second-hand. Potrivit unui studiu global, creşterea calităţii aerului, poate adăugă până la cinci ani duratei de viaţă a oamenilor. În lipsa unor schimbări majore, aceiaşi oamenii riscă să piardă doi ani şi jumătate din viaţă.
Similare
RECOMANDĂRI