Agenţiile de turism cer autorităţilor să fie incluse în a doua etapă de vaccinare
Sursa foto:PROTV Vizualizari:

Agenţiile de turism cer autorităţilor să fie incluse în a doua etapă de vaccinare

Asociaţiile din industria turistică au solicitat Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică ca în a doua etapă de vaccinare împotriva COVID-19 să includă şi angajaţii din acest domeniu.

Solicitarea se bazează pe faptul că multe activităţi ale operatorilor de turism nu pot fi îndeplinite în mod eficient în format online. Este vorba despre vizitele potenţialilor investitori, diplomaţi, turişti şi parteneri de afaceri în Republica Moldova.

"Vaccinarea angajaţilor, în special a personalului din oficii, va permite un contact mai sigur şi mai încrezător cu turiştii şi colegii străini, le va insufla încrederea pentru a călători în Moldova", este menţionat în mesaj.

Conform estimărilor Asociaţiei, 2,5 mii de lucrători din sectorul turismului trebuie vaccinaţi.

A doua etapă de vaccinare a început pe 1 aprilie. Sunt vaccinaţi lucrătorii din domeniul sănătăţii, persoanele cu vârsta peste 60 de ani şi persoanele de la 18 până la 60 de ani cu boli cronice, precum şi educatorii. La cererea Centrului pentru Jurnalism, autorităţile au fost de acord să vaccineze în etapa a doua şi reprezentanţii mass-media.
Similare
RECOMANDĂRI