Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Agricultorii au dat start lucrărilor sezoniere. Însă temperaturile scăzute dau peste cap planurile ţăranilor

Agricultorii au dat start lucrărilor sezoniere. Terenurile agricole sunt pregătite, însă temperaturile scăzute au dus la întârzierea semănatului culturii de floarea soarelui. Aşa e şi la Soroca, unde deocamdată se cultivă în special orzul. Fermierii lucrează de zor şi speră că acest an va fi mai rodnic.

Agricultorii din Căinarii Vechi, raionul Soroca, pregătesc pământul pentru semănarea culturii de floarea-soarelui. Ei spun că din cauza frigului semănatul acestei culturi se tot amână. În acest an, Vladimir Gavriliţa vrea să semene culturi pe o suplarafaţă de peste 800 de hectare. Dar acum, fermierii sunt cam îngrijoraţi de temperaturile scăzute în timpul nopţii.

PAVEL CEBOTARI, agricultor: „Anul acesta vrem să semănâm de la 10 aprilie până pe 16 aprilie, un pic şi suprafaţa mai mică şi o organizare mai bună. O să ne străduim să avem uneditate şi să semănăm la timp. Dacă e semănat la timp şi sunt date îngrăşeminte roada e garantată.”

VLADIMIR GAVRILIŢA, agent economic: „Specialiştii au săpat, au găsit umeditate la aproape doi metri. Prognoza pentru agricultori , noi în general suntem cu prognoza, sperăm la mai mult, să fie un an mai bun, mai bogat. Muncim de zi până noapte. Dacă o să se ridice mai mult de minis 5 este risc să îngheţe culturile.”

Deşi preţul la ulei s-a majorat simţitor în ultimele luni, fermieri nu au de gând să-şi extină suprafeţele de floarea soarelui. Ei estimează că până la sfârşitul anului, preţul de aproape 40 de lei al unui litru de ulei de floarea soarelui, va scădea cu aproximativ 10 lei.

PAVEL CEBOTARI, agronom: „ Eu consider că nu trebuia să ridice preţurile, chiar dacă se ridică combustibilul acolo 10/20 de procente, dar aşa mare scumpire. Nu are nici un rost. Nu are nici o legătură producerea şi vânzarea uleiului.”

Acum agricultorii seamănă orzul de primăvară. Ei spun că preţul la motorină este exagerat, aşa că aşteaptă şi subvenţii din partea statului.

VLADIMIR GAVRILIŢA, agent economic: „Am depus şi noi dosarul pentru a primi ceva subvenţii în formă de motorină, sperăm şi noi că ceva o să se primească. Ştim că la toţi le este greu, însă aşa cum le este greu agricultorilor nu le este la nimeni.”

În raionul Soroca urmează să fie însământaţe peste 35 mii de hectare de teren cu culturi cerealiere de prima grupă.
Similare
RECOMANDĂRI