Ala Nemerenco spune că noul ministru al Sănătăţii îl va restabili în funcţie pe Boris Golovin, care a fost reţinut în dosarul ambulanţelor
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Ala Nemerenco spune că noul ministru al Sănătăţii îl va restabili în funcţie pe Boris Golovin, care a fost reţinut în dosarul ambulanţelor

Ex-ministrul Sănătăţii Ala Nemerenco spune că actualul ministru, Viorica Dumbrăveanu, îl va restabili în funcţie pe Boris Golovin, directorul Centrului Naţional de Asistenţă Medicală Urgenţă Prespitalicească, care a fost reţinut în dosarul ambulanţelor.

Ala Nemerenco declară că Procuratura Anticorupţie a solicitat nu doar suspendarea sa din funcţia deţinută şi interzicerea exercitării atribuţiilor de serviciu, dar chiar interzicerea accesului în sediul CNAMUP până la rămânerea definitivă a hotărârii de instanţă în cauza penală.

„Justiţia “independentă” cu nume concret din Judecătoria Ciocana i-a dat într-un timp record câştig de cauză (a fost atacată legalitatea ordinului emis de către mine) şi ministrul, de asemenea, în doi timpi şi trei mişcări îl restabileşte”, scrie Nemerenco pe o reţea de socializare.

Ala Nemerenco este de părere că decizia CNA şi a Procuraturii Anticorupţie nu interesează pe nimeni. Mai mult, spune ex-ministrul Sănătăţii, urmărirea pe acest caz a fost iniţiată încă de fosta conducere a ministerului, pe timpul guvernării PD.

TVR MOLDOVA aminteşte că la începutul lunii octombrie, oamenii legii l-au reţinut pe directorul adjunct al Centrului Naţional de Asistenţă Medicală Urgentă de la Chişinău. Golovin este învinuit că ar fi favorizat un agent economic care nu era eligibil să câştige licitaţiile de achiziţie a ambulanţelor.
Similare
RECOMANDĂRI