ANI a prezentat Raportul de activitate pentru anul 2020
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

ANI a prezentat Raportul de activitate pentru anul 2020

Luni, 15 martie 2021, la şedinţa Consiliului de Integritate al ANI, Preşedintele ANI, dna Rodica Antoci a expus proiectul Raportului de activitate pentru anul 2020. În cadrul şedinţei au luat parte şi invitaţi speciali, Preşedintele Republicii Moldova, dna Maia Sandu şi experţi din partea Transparency International Moldova şi Centrul de Resurse Juridice din Moldova. Şedinţa a avut loc prin intermediul platformei online Zoom.

În mesajul său, Preşedintele Republicii Moldova, dna Maia Sandu a adresat o serie de întrebări asupra activităţii ANI, printre care a accentuat subiectele de rezonanţă cu privire la dosarele de confiscare a averii, durata procedurilor de control a averii în privinţa înalţilor demnitari de stat, procesul de audit a sistemului electronic ”e-Integritate” de către Banca Mondială, evaluarea GRECO, suplinirea funcţiilor vacante, etc.

În context, Preşedintele ANI, a răspuns punctat asupra fiecărui aspect invocat, precizând despre acel set de propuneri de modificare a legislaţiei a ANI, pe care Autoritatea îl promovează încă din anul 2019, în care sunt vizate excluderea lacunelor existente în legislaţia actuală. Cu referire la dosarele de confiscare a averii, conducerea ANI a menţionat că, direcţia juridică a ANI a iniţiat deja şase dosare de confiscare a averii, explicând totodată despre complexitatea procedurilor de control al averilor, care este un proces mai complex şi necesită un şir de acţiuni din partea inspectorilor de integritate pentru a stabili acele diferenţe substanţiale.

În context, Preşedintele ANI a precizat că, de la venirea sa în funcţie, a instituit o regulă de bază în cadrul instituţiei cu privire la prioritizarea verificărilor din oficiu a declaraţiilor de avere şi interese personale depuse de demnitarii înalţi, totodată subliniind şi despre lipsa conclucrării cu unele instituţii, inclusiv în procesul de obţinere a informaţiilor despre deţinerea unor bunuri în afara ţării. De asemenea, Rodica Antoci a declarat că instituţia este deschisă şi pregătită pentru a desfăşura acest proces de audit, însă unele momente organizatorice nu ţin doar de competenţa ANI.

La fel, ANI este cooperantă şi pe aspectul oferirii informaţiilor solicitate de către GRECO, anual fiind acordate date statistice şi raportări pentru realizarea evaluărilor de către această instituţie internaţională. Cu privire la suplinirea funcţiilor vacante, Rodica Antoci a făcut referire la moratoriul instituit în anul 2020 asupra funcţiilor vacante. Totuşi, ANI a insistat la Ministerul Finanţelor pentru a putea organiza concursuri publice de angajare a inspectorilor de integritate.

Preşedintele ţării, dna Maia Sandu a menţionat că în cadrul Preşedinţiei există un proiect de modificare a legii ANI, pe care îl va promova, iar propunerile ANI pot fi luate în consideraţie şi incluse în acest proiect.

În continuarea şedinţei, Preşedintele ANI a expus rezultatele în anul 2020, care pot fi vizualizate şi pe pagina web a ANI. Pe marginea acestui raport, membrii societăţii civile şi-au expus opiniile vizavi de conţinutul raportului din perspectiva recomandărilor propuse anterior. Toate declaraţiile participanţilor pot fi vizualizate pe privesc.eu şi realitatealive.md.
Similare
RECOMANDĂRI