ANI: Conflict de interese la UrbanProiect. Directorul a semnat contracte cu firmele cumnaţilor
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

ANI: Conflict de interese la UrbanProiect. Directorul a semnat contracte cu firmele cumnaţilor

Autoritatea Naţională de Integritate (ANI) a constatat un conflict de interese la Întreprinderea de Stat ”Institutul Naţional de Cercetări în Domeniul Amenalării Teritoriului, Urbanismului şi Arhitecturii - Urbanproiect”.

În baza unei sesizări remisă spre examinare Autorităţii de către o persoană juridică, inspectorul de integritate a stabilit că directorul Urbanproiect a admis un conflict de interese cu cumnaţii săi.

Astfel, în anul 2018, aflându-se în calitate de administrator al Urbanproiect, acesta a semnat trei contracte de subantrepriză, în valoarea totală de peste 2 milioane 300 de mii de lei, cu două firme private administrate de persoane apropiate.

Acţiunea avut loc în contextul unor lucrări de proiectare, care au fost solicitate de către Serviciul Vamal al Republicii Moldova pentru reconstrucţia punctului de trecere a frontierei de stat Sculeni. Deoarece, Urbanproiect nu reuşea să execute lucrările, instituţia a contractat cele două firme pentru a ajuta la finalizarea proiectului.

În cadrul controlului, inspectorul de integritate a constatat că directorul Urbanproiect a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese prin faptul că nu a informat în termen de trei zile despre situaţia de conflict de interese real cu firmele cumnaţilor şi a încheiat direct contractele respective.

Fiindu-i solicitat punctul de vedere, subiectul a motivat că din cauza suprasolicitării cu volume de lucrări de proiectare pe parcursul anului 2018, institutul a fost obligat să subcontracteze alte companii de proiectare, iar contractele au fost semnate de persoane terţe.

Însă, inspectorul de integritate a respins spusele acestuia cu probatoriul acumulat care confirmă încălcarea.

Dacă actul emis va rămâne definitiv, inspectorul a decis ca subiectul să fie decăzut din dreptul de a exercita o funcţie publică sau de demnitate publică timp de trei ani, urmând să fie inclus în Registrul interdicţiilor.
Similare
RECOMANDĂRI