Bărbatul care a fost supus unui transplant pulmonar se simte bine. Intervenţia a fost o premieră pentru România
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Bărbatul care a fost supus unui transplant pulmonar se simte bine. Intervenţia a fost o premieră pentru România

Bărbatul de 36 de ani, care a fost supus miercuri, în premieră pentru România, unui transplant pulmonar, la Spitalul Clinic "Sfânta Maria", din Bucureşti, se simte bine, la 24 de ore de la operaţie, fără complicaţii pentru ziua întâi de la intervenţie.

Pacientul este afebril, cooperant şi comunicativ. El a fost conştient încă de aseară şi a vorbit cu echipa medicală, se arată într-un comunicat al Spitalului Clinic "Sfânta Maria".

​Conform procedurilor, în primele săptămâni după intervenţie, pacientul rămâne internat în Secţia Anestezie şi Terapie Intensivă.

Primul transplant de plămâni în România s-a făcut miercuri la Spitalul Sfânta Maria din Bucureşti, la un an şi jumătate de la deschiderea secţiei speciale. Operaţia a fost una reuşită, dar acum se pune întrebarea unde şi cum va fi îngrijit post-transplant tânărul, pentru că un astfel de centru nu există în România.

Profesorul Walter Klepetko, şeful Departamentului de Chirurgie Toracică de la Universitatea din Viena, specialist recunoscut la nivel mondial în domeniul transplantului de plămâni şi cord-plămâni, susţine că România are nevoie de un sistem bine organizat pentru astfel de cazuri.

Echipa medicală l-a avut ca operator pe dr. Igor Tudorache, un medic român, sosit de urgenţă din Germania, alături de doi chirurgi din Spitalul Clinic „Sfânta Maria”, echipa de anestezie şi echipa de asistente specializate pe bloc operator din acelaşi spital.

Similare
RECOMANDĂRI